Data publicării:
Surpriză. Unde au fost șoșocarii de Paște, în 2021
Diana Șoșoacă, purtătoarea de cuvânt a mișcării ”anti-botniță”, s-a afirmat înainte de alegerile care au propulsat-o în Parlament ca avocat al IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.
Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie a contestat în instanță măsurile de combatere a pandemiei COVID-19, pe parcursul anului 2020, iar Șoșoacă a exploatat politic notorietatea câștigată în timpul procesului.
În 2021, când Patriarhul Daniel a transmis un mesaj public de susținere a vaccinării și a purtat masca în procesiunea de pe Colina Bucuriei, IPS Teodisie a oficiat slujba de Paști pe malul mării.
Lumina a fost adusă cu şalupa credincioşilor strânşi în faţa Cazinoului din Portul Tomis, la fel ca la sosirea Sf. Andrei în Dobrogea, iar slujba, desfăşurată conform tipicului bisericesc, a respectat ”măsurile igienico-sanitare în vigoare”. Credincioșii au purtat mască şi au păstrat distanţa fizică prevăzută de un metru şi jumătate recomandată de autorități.
În schimb, la Vama Veche, câteva sute de tineri au profitat de schimbul de tură al Jandarmeriei pentru a încinge o petrecere fără mască. Despre distanțarea fizică nici nu putea fi vorba, toți înghesuindu-se lângă cele două boxe aduse de organizatorii petrecerii. Jandarmii au intervenit pentru dispersarea mulțimii, cei cinci organizatori fiind amendați cu câte 2000 de lei.
Rămâne de văzut dacă vor contesta amenda, dacă Diana Șoșoacă le va oferi asistență juridică și dacă tinerii ”vamaioți” o vor accepta de la ”pupătoarea de moaște”.
Citește și: Diana Şoşoacă, reacție după aglomerația de Bobotează de la Constanța. Felicit toți oamenii care s-au dus
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News