Data publicării:

Suprafață Soare, rece coroana. Cea mai mare ciudățenie a Soarelui, REZOLVATĂ

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

De ce suprafaţa Soarelui este mult mai rece ca atmosfera de deasupra (coroana)? Cea mai mare ciudăţenie a stelei noastre este aproape de a fi rezolvată.

Suprafaţa vizibilă a Soarelui, numită şi fotosferă, are 5.500 de grade Celsius, dar atmosfera exterioară, este de sute de ori mai fierbinte, scrie Science Alert.

O rachetă lansată în 2014 a măsurat razele X provenite de la Soare, iar rezultatele au fost analizate recent de un grup de cercetători japonezi.

Echipa de cercetători condusă de Shin-nosuke Ishikawa, de la Agenţia de Explorare Spaţială din Japonia, a analizat „nanoflăcările”: mici explozii solare care eliberează energie şi plasmă în coroană.

Din anii '60, savanţii au emis ipoteze conform cărora aceste evenimente sunt responsabile pentru marile diferenţe de temperatură între suprafaţă şi atmosferă, dar până acum nu au existat dovezi concludente în acest sens.

Capturarea acestor nanoflăcări a fost foarte dificilă, având în vedere subtilitatea exploziilor.

„Credem că nanoflăcările sunt de un miliard - un milon de ori mai mici decât o erupţie solară normală”, a precizat Ishikawa.

Desigur, acestea sunt extrem de mici raportat la Soare, dar o astfel de explozie are o energie de aproximativ 10^19 jouli, echivalentul a 10 miliarde de tone de TNT.

S-au putut detecta emisii foarte puternice de raze X care pot reprezenta plasma încălzită la temperaturi de peste 10 milioane de grade Kelvin.

În trecut, cercetătorii au explicat cum căldura coroanei este un produs secundar al activităţii câmpului magnetic din atmosfera solară, dar conform echipei lui Ishikawa, acest lucru nu poate explica temperaturile extreme detectate de FOXSI-2.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel