Suporterii se delimitează de evenimentele huliganice de la mitingul anti-Băsescu
În contextul protestelor organizate în majoritatea oraşelor din România şi al situaţiei socio-economice din ţară, Asociaţia Suporterilor Români ţine să aducă la cunoştinţă concetăţenilor noştri următoarele:
Deşi în primele zile ale demonstraţiilor, membrii galeriilor bucureştene au fost supuşi unui tir neîntrerupt de acuze şi jigniri, elanul izvorât din năzuinţa spre un viitor mai bun a purtat, în fiecare seară, în mod independent, suporterii spre piaţa în care eroii Revoluţiei noastre s-au jertfit pentru dobândirea libertăţii.
Membrii ASOCIAŢIEI SUPORTERILOR ROMÂNI se vor alătura joi, 19 ianuarie, începând cu ora 18.00, de această dată în mod organizat, protestelor din Piaţa Universităţii (fântâna de la Arhitectură).
Niciun exponent politic, sindical sau patronal nu a demonstrat până acum că are voinţa de a asculta cu adevărat cerinţele românilor de rând. Ignoranţa şi dispreţul cu care am fost trataţi de-a lungul timpului, ca cetăţeni români sau ca simpli suporteri, ne obligă să ne distanţăm, astfel, de orice fel de factor politic, şi să respingem ab initio orice asociere de acest fel. Din multitudinea de idei exprimate atât în Piaţa Universităţii cât şi în cadru privat, anumite aspecte legate de doleanţele noastre se pot desprinde clar ca fiind comune. ASOCIAŢIA SUPORTERILOR ROMÂNI va susţine prin orice mijloace democratice de care dispune cauze de interes imediat şi general, enumerate sumar astfel:
- Garantarea şi ocrotirea REALĂ a libertăţii de exprimare în ţara noastră, drept constituţional îngrădit gradual în ultimii ani, prin concursul factorilor decizionali din guverne şi instituţiile de represiune;
- Direcţionarea bugetului de stat către sănătate şi învăţământ, în dauna suplimentării anuale a fondurilor unor instituţii poliţieneşti sau a serviciilor cu caracter obscur;
- Păstrarea valorilor pe pământuri româneşti; pregătirea tinerilor, elevi şi studenţi, într-un cadru neviciat de lipsurile şi neajunsurile profesorilor, de natură materială sau profesională; poziţionarea culturii mai presus de interesul creării unei mase îndobitocite şi uşor manevrabile;
- Conservarea patrimoniului arhitectural naţional şi al avuţiilor naturale care nu au fost încă rupte din corpul ţării româneşti, în general, şi sistarea proiectului Roşia Montana, în particular;
- Reducerea corupţiei la nivel înalt şi condamnarea marilor prăduitori, mult aşteptată şi promisă în fiecare campanie electorală. Normalizarea activităţii puterii legislative, care aparţine, conform principiului separaţiei puterilor într-un stat democratic Parlamentului, nu Guvernului. Adoptarea legilor de interes general în urma dialogului cu segmentele sociale implicate, în interesul acestora, spre opoziţie cu cel al diferitelor grupuri oligarhice;
- Îndreptarea atenţiei autorităţilor spre grupurile tot mai numeroase de interlopi, pentru minimizarea fenomenului infracţional. Excizarea elementelor corupte, aflate în poziţii de conducere şi comandă, care preferă acţiuni de imagine, precum oprimarea cu orice ocazie a suporterilor (prin abuzuri, legitimate prin adoptarea unor norme neconstituţionale ca în Legea 4/2008 și modificările ulterioare), în locul luptei demne împotriva traficanţilor, cămătarilor şi grupărilor infracţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News