Data actualizării:
Data publicării:

Suporterii naţionalei revin în tribune după 565 de zile. Biletele la România – Georgia, puse în vânzare

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

Pentru prima dată din noiembrie 2019 încoace, suporterii naționalei îi pot susține pe tricolori din tribune. Pe 2 iunie, ora 21:45, stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, România întâlnește Georgia într-o partidă amicală, transmite Federaţia Română de Fotbal.

Pentru a respecta condițiile prevăzute în Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății nr. 310/708/2021 privind prezența spectatorilor, la acest joc pot asista doar persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 (minimum 10 zile de la rapel) și cele care prezintă un test negativ RT-PCR (efectuat în ultimele 72h înaintea meciului) sau rapid antigen (efectuat în ultimele 24h înaintea meciului, certificat de un laborator autorizat de Ministerul Sănătății), se arată în comunicatul FRF.

Regulile privind testarea COVID-19 se aplică și copiilor cu vârsta mai mare de 5 ani.

Biletele sunt disponibile exclusiv online, pe bilete.frf.ro, prețul acestora fiind: 30 RON (peluze) și 60 RON (tribune).

Cum îți iei bilet la România – Georgia

Accesezi bilete.frf.ro, alegi evenimentul, selectezi locurile (maximum 4 pentru o comandă) și tipul biletului (adult/copil).

Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit (în Family Zone, sectoarele 204 și 206 ale Tribunei 2), însă și datele acestora trebuie introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Accesul pe stadion se face doar în baza unui bilet valabil nominal.

Completezi datele fiecărei persoane care va participa la meci (nume, prenume, CNP), nu doar ale utilizatorului care plasează comanda. Biletele sunt nominale și netransmisibile. După introducerea datelor, achiți suma aferentă comenzii și primești pe mail câte un link separat de e-ticket pentru fiecare persoană înscrisă. Ex. dacă au fost achiziționate 3 bilete adulți și un bilet copil sub 14 ani, cumpărătorul va plăti doar valoarea biletelor pentru adulți și va primi 4 link-uri distincte de bilete nominale. În momentul accesării link-urilor, biletul va fi activat doar după ce bifezi că îți asumi, conform legislației în vigoare, respectarea regulilor de acces la evenimentele sportive din România și după ce vei alege una dintre următoarele variante:Vaccinat împotriva SARS-CoV-2Prezent cu un test negativ RT-PCR.Prezent cu un test negativ rapid antigen.

Spectatorii se pot prezenta la meciul România – Georgia atât cu biletul printat, cât și cu acesta în varianta electronică. Aceștia trebuie să aibă asupra lor documentele care atestă vaccinarea / testarea COVID-19 conform regulilor de acces prezentate mai sus, transmite FRF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel