Supercupa României se va disputa pe 8 iulie, pe stadionul 'Ilie Oană' din Ploieşti
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Stadion Ilie Oana. foto: frf.ro
Stadion Ilie Oana. foto: frf.ro
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat ca Supercupa României, dintre campioana Farul Constanţa şi câştigătoarea Cupei României, să se dispute pe 8 iulie, pe stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti.  

"Unul dintre cele mai importante subiecte ale Comitetului Executiv este legat de desemnarea stadionului care va găzdui Supercupa României, la startul următorului sezon competiţional. În urma unei analize, propunerea a fost ca stadionul 'Ilie Oană' din Ploieşti să fie gazdă a Supercupei României şi propunerea a fost validată de membrii Comitetului Executiv. Astfel, Supercupa României se va disputa 8 iulie, la Ploieşti. Va fi cea de-a treia Supercupă care se joacă pe stadionul din Ploieşti, după ediţiile din 2019 şi 2020", a anunţat, marţi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Deţinătoarea trofeului este Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, care a învins-o anul trecut pe campioana CFR Cluj, cu scorul de 2-1.

Ediţia din acest an a Supercupei României se va disputa între Farul Constanţa, câştigătoarea titlului de campioană a Superligii, şi câştigătoarea Cupei României, care va fi desemnată miercuri, în urma finalei dintre Sepsi OSK şi Universitatea Cluj, scrie Agerpres.

Finala Cupei României, Sepsi OSK - Universitatea Cluj. Sabău (U Cluj): Vreau să văd bărbaţi în teren! Să facem suporterii mândri de noi!

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, marţi, la Sibiu, într-o conferinţă de presă, că şi-ar dori să câştige Cupa României pentru ca suporterii să fie mândri de formaţia ardeleană.

Acest meci înseamnă posibilitatea să câştig un trofeu ca antrenor, mă responsabilizează foarte mult. Am fost format, crescut la 'U', faptul că am debutat la acest club mă responsabilizează, mă obligă şi am o satisfacţie în momentul în care îi văd pe suporterii noştri că sunt fericiţi şi mi-aş dori foarte mult să-i facem să fie mândri de noi şi cred că o putem face în primul rând prin atitudine, prin starea de spirit, să nu cedăm niciun moment. E posibil ca ei (Sepsi OSK, n. red.) să plece cu prima şansă, să fie favoriţi, e o echipă care pare mai omogenă, echipă care a ajuns să joace în play-off, înseamnă că are calitate, multă experienţă, un antrenor la fel, pe care îl respect foarte mult. Avem şansa noastră, pentru care trebuie să luptăm. Vreau să văd bărbaţi în teren, a declarat Sabău înaintea finalei cu Sepsi OSK.

Fostul internaţional a recunoscut că există o presiune, dar a ţinut să sublinieze şansa pe care o au jucătorii de a cuceri un trofeu:

Am ajuns până aici şi nu ai cum să nu-ţi doreşti să câştigi trofeul. Nu reuşeşti de multe ori să te întâlneşti cu o astfel de şansă. Asta le-am explicat şi jucătorilor, nu trebuie să-i încarce prea mult, până la urmă trebuie să jucăm fotbal. Faptul că te încarci prea mult s-ar putea să anuleze din calitatea jocului. E o presiune şi prin ceea ce am făcut, faptul că în timpul campionatului am avut nişte meciuri foarte-foarte bune. Am jucat cu o echipă Farul pe care am bătut-o, înseamnă că avem potenţial. Şi jucătorii noştri trebuie să creadă în şansa lor, iar când ai în spate un astfel de public este un bonus. Nu cred că suporterii s-ar simţi bine, că ar fi mulţumiţi dacă noi am pierde această finală.

Sabău nu s-a arătat interesat de faptul că printr-o victorie în finală ar putea să ajute pe CFR Cluj sau pe Universitatea Craiova să se califice în Europa Conference League, U neavând licenţă pentru cupele europene:

Nu mă interesează dacă ajut pe CFR Cluj sau Universitatea Craiova, mă interesează să mă ajut pe mine. Jucăm pentru suporterii noştri. Sper să aşez foarte bine echipa în teren, să motivez jucătorii, să le dau sarcinile corecte, să le dau încredere să facă ceea ce ei ştiu să facă. Suntem o echipă care ştim să jucăm fotbal, iar mâine asta vrem să facem.

Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel