Data publicării:
Suntem pe primul loc în Europa la persoanele cu handicap. Ciolacu: Nu cred acest lucru
Premierul Marcel Ciolacu spune că nu crede că România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul persoanelor cu handicap.
Întrebat dacă s-a discutat problema persoanelor cu handicap în şedinţa coaliţiei şi dacă se fac controale privind dosarele persoanelor cu handicap, Marcel Ciolacu a spus:
"A fost un control făcut în urma unor sesizări şi au fost foarte multe dosare găsite. Avem o singură problemă, am ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap. Suntem pe primul loc în Europa. Nu cred acest lucru. Este total incorect, ca şi cu cei cu concediile medicale, este total incorect ca cetăţenii bolnavi să suporte toate aceste discuţii în spaţiul public cum şi persoanele mai puţin norocoase decât noi, cu handicap, să suporte în spaţiul public aceste lucruri."
De asemenea, premierul a mai menţionat că ministrul Muncii, Simona Bucura - Oprescu, va transmite un comunicat pe acest subiect.
"8,1 milioane de concedii medicale, la o populaţie lucrativă de 6 milioane de români"
”Am aflat şi eu în şedinţa de guvern, aveam anumite semnale şi aştept un raport de la preşedinta CNAS... Anul trecut au fost 8,1 milioane de concedii medicale, la o populaţie lucrativă de 6 milioane de români. Am cerut o analiză foarte clară să vedem din ce domeniu sunt, privat, public”, spunea premierul Marcel Ciolacu, în urmă cu ceva timp.
Vezi și: Certificatul de handicap va avea valabilitate permanentă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News