Data publicării:
Summit UE: Un prim progres privind fondurile destinate redresării economice, dar fără vreun acord
Liderii statelor membre UE reuniţi în summitul început vineri la Bruxelles au înregistrat primul lor progres după patru zile de negocieri asupra fondului destinat susţinerii redresării economice a statelor membre post-coronavirus, însă nu s-a ajuns încă la un acord privind pachetul global pe termen lung, transmite dpa.
Cele 27 de state membre au depăşit luni unul din cele câteva obstacole majore cu care se confruntă prin convenirea ponderii subvenţiilor şi a împrumuturilor în cadrul fondului de redresare planificat de 750 de miliarde de euro, potrivit informaţiilor furnizate de mai mulţi diplomaţi europeni. Cu toate acestea, mai multe chestiuni spinoase rămân nerezolvate în noaptea de luni spre marţi, când s-a revenit la discuţiile de grup.
Cu o sumă atât de mare de bani pe masa negocierilor, 750 de miliarde de euro plus peste 1 trilion de euro pentru bugetul 2021-2027, participanţii la summit jonglează pentru a obţine o serie întreagă de compromisuri. Pe lângă miza financiară, lipsa somnului şi-a spus şi ea cuvântul, liderii europeni arătând cu degetele unul spre celălalt în privinţa culpabilităţii în cazul unui eşec al negocierilor.
Noul cuantum al subvenţiilor se ridică la 390 de miliarde de euro, iar valoarea împrumuturi la 360 de miliarde de euro, conform celei mai recente propuneri a preşedintelui Consiliului European Charles Michel, care a încercat să scoată din impas negocierile, o revizuire în jos comparativ cu cele 500 de miliarde de euro în subvenţii şi un compromis totodată între poziţia susţinută de cele cinci state reticente, Austria, Olanda, Danemarca, Suedia şi Finlanda şi grupul statelor din care fac parte ţări precum Franţa, Italia, Spania şi Germania, care susţineau o cotă mai mare a subvenţiilor din suma totală, precizează Agerpres
Într-o altă concesie aparentă acordată aşa-ziselor state frugale, care s-au opus vehement tuturor plăţilor sub formă de subvenţii, Charles Michel a propus, de asemenea, creşterea unor reduceri bugetare (aceste plăţi corective sunt destinate contribuabililor neţi). Progresul obţinut în privinţa ponderii subvenţiilor ar putea fi considerat o victorie nesemnificativă, dar este o victorie obţinută cu greu, care îi aduce pe participanţii la negocieri mai aproape de convenirea unui acord.
Fiecare ţară vrea o variantă a bugetului care să convină publicul său
Dacă nu vor reuşi să obţină un acord după aceste negocieri maraton, şefii de stat şi de guvern din statele membre s-ar putea întâlni din nou până la sfârşitul lunii iulie. Negocierile privind bugetul UE sunt întotdeauna dificile, întrucât fiecare ţară încearcă să obţină o variantă a bugetului de cheltuieli care să convină publicul său în plan intern. Însă de această dată pandemia de COVID-19 a ridicat miza împingând UE spre ceea ce pare a fi cea mai gravă recesiune din istoria sa şi spre o redresare fragmentată care va înrăutăţi divergenţele deja considerabile în privinţa nivelului datoriei publice şi a ratei de ocupare a forţei de muncă în cadrul blocului european.
Italia, cea mai afectată de pandemie, alături de Spania şi Franţa, au nevoie rapid de fonduri, în timp ce statele aşa-zis frugale doresc ca utilizarea acestor bani să determine reforme macroeconomice şi vor o supraveghere atentă a cheltuielilor. Germania susţine un pachet ambiţios, cancelarul Angela Merkel lucrând în tandem cu preşedintele francez Emmanuel Macron. Cu un acord informal din partea tuturor ţărilor, preşedintele Charles Michel are premise încurajatoare pentru a obţine un acord oficial pentru propunerea sa.
'Am muncit foarte mult şi această propunere este rezultatul unei mare efort colectiv al tuturor liderilor şi al echipelor lor. Ştiu că ultimii paşi sunt întotdeauna cei mai dificili', a declarat Michel. 'Dar sunt încrezător. Cred că, chiar dacă este dificil... sunt convins că este posibil un acord'. Alte probleme cruciale, cum ar fi corelarea bugetului general al UE cu respectarea standardelor statului de drept, sunt încă în dezbatere.
În pofida protestelor Ungariei şi ale Poloniei, ambele acuzate de regrese democratice de către Bruxelles, noua propunere prevede crearea unui mecanism al statului de drept. 'Nu suntem de acord cu o evaluare arbitrară a statului de drept, a declarat luni după-amiază, pentru dpa, un diplomat polonez . 'Nu există niciun motiv pentru a lega statul de drept de negocierile' privind bugetul Uniunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News