Sulfina Barbu acuză trădări din interiorul PDL
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
sulfina barbu dc
sulfina barbu dc

Democrat-liberala Sulfina Barbu, care nu a reușit să obțină un fotoliu de parlamentar la alegerile legislative din acest an, a declarat, miercuri, că Partidul Democrat Liberal (PDL) a fost trădat din interior, scrie românialiberă.ro.

Sulfina Barbu i-a blamat pe traseiștii campaniei electorale, mai exact pe primarii PDL care au trecut la USL și care au susținut alianța condusă de Crin Antonescu și Victor Ponta la alegerile parlamentare din nouă decembrie.

”Scorul înregistrat de PDL la alegerile parlamentare este mic. Se impune o analiză serioasă în fiecare judeţ în parte. De la alegerile locale din vară şi până la alegerile parlamentare, PDL a pierdut peste un million de voturi”, a declarat fostul ministru.

Întrebată dacă partidul în fruntea căruia se află Vasile Blaga a fost trădat din interior, Sulfina Barbu a răspuns afirmativ, precizând că vinovați sunt primarii democrat-liberali care au trecut la Uniunea Social Liberală. ”Da, primarii PDL care au trecut la USL au susţinut candidaţii USL la alegerile parlamentare”, a acuzat Sulfina Barbu, după ședința Grupului parlamentar al PDL de la Palatul Parlamentului.

Pe 22 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Alianței România Dreaptă, Traian Răzvan Ungureanu, confirma în cadrul unei conferințe de presă că 34 de primari PDL din Mehedinți au dezertat și și-au anunțat susținerea pentru candidații USL. În ultima săptămână a lunii noiembrie mai mulți primari ai PDL au declarat că vor susține membrii ai USL la alegerile legislative, printre aceștia numărându-se și primarul Sucevei, Ion Lungu, dar și cel al Hunedoarei, Viorel Arion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel