Subiectul Cioabă: Nu e vânătoare de voturi, ci capital de imagine prin compasiune
Atenția care s-a acordat morții auto-proclamatului rege Cioabă este una justificată. A fost liderul unei comunități importante, iar pe români îi sensibilizează moartea unei persoane, indiferent de părerea pe care au avut-o anterior. Este momentul în care toată lumea uită de resentimente și diferențe, iar liderii politici trebuie să își măsoare bine cuvintele. Exact ceea ce nu a făcut Victor Ponta, este de părere politologul Alfred Bulai. Nu este neapărat vorba despre o vânătoare de voturi, căci romii sunt câteva sute de mii și oricum votează cu liderii locali.
În schimb, de pe urma concentrării atenției pe acest subiect a știut să profite Traian Băsescu, care până la urmă nu poate fi acuzat decât de dorința de a ajuta familia într-un moment în care toată atenția publică era în asentimentul acestora. Declarațiile lui Victor Ponta nu i-au făcut cinste, ba mai mult, i-a transferat capital de imagine lui Băsescu, iar mulți au rămas cu un gust amar, este de părere Alfred Bulai, conferenţiar universitar doctor la Catedra de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News