Data publicării:

SUA. Uraganul Hanna a atins coasta Texasului

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp

 Uraganul Hanna, primul din sezonul 2020 format în Atlantic, a atins sâmbătă seara zona de uscat de-a lungul coastei statului american Texas, provocând ploi abundente şi vijelii ce ar putea conduce la inundaţii foarte periculoase, relatează duminică AFP şi Reuters.

Hanna, încadrat în categoria 1, a lovit insula Padre la ora 22:00 GMT, fiind însoţit de vânturi care suflau cu până la 145 de kilometri pe oră, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC).

Uraganul era aşteptat să se îndrepte duminică spre nord-estul Mexicului.

"Hanna urmează să producă ploi abundente în anumite zone din sudul Texasului şi nord-estul Mexicului. Aceste ploi vor provoca inundaţii grave, reprezentând un pericol mortal", au avertizat meteorologii.

Pentru moment nu au fost semnalate victime sau pagube importante, însă se aşteaptă ca uraganul să aducă 45 de centimetri de ploaie până luni în sudul Texasului şi în statele mexicane Coahuila şi Nuevo Leon, precum şi în nordul Tamaulipas.

Zonele de coastă vor fi în continuare afectate de furtună, valurile urmând să depăşească 1,8 metri înălţime, au adăugat meteorologii, relatează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel