Data publicării:

SUA s-au opus unei rezoluții ONU în războiul dintre Israel și Gaza care nu ar rezolva problema Hamas ci doar ar crea condițiile unui nou război

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Statele Unite au respins vineri o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o "încetare a focului umanitară imediată" în Fâşia Gaza, solicitată cu hotărâre de către secretarul general al organizaţiei cu sediul la New York, Antonio Guterres, informează Agerpres, care citează AFP.

Rezoluţia elaborată de Emiratele Arabe Unite şi susţinută de aproape 100 de ţări, a primit 13 voturi pentru, un vot împotrivă (Statele Unite) şi o abţinere (Regatul Unit).

Proiectul de rezoluţie a fost pregătit după invocarea fără precedent de către Antonio Guterres, miercuri, a articolului 99 din Carta Naţiunilor Unite, ce îi permite secretarului general să atragă atenţia Consiliului asupra unei chestiuni care "ar putea pune în pericol menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale".

Statele Unite, aliate ale Israelului, şi-au repetat vineri ostilitatea faţă de o încetare a focului."Nu sprijinim apelurile pentru o încetare imediată a focului", a insistat adjunctul ambasadorului american, Robert Wood."Aceasta nu ar face decât să planteze seminţele unui viitor război, pentru că Hamas nu îşi doreşte o pace de durată", a adăugat el, deplângând, de asemenea, lipsa de condamnare a atacurilor Hamas din 7 octombrie, un "eşec moral".

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a estimat că "adevărata cale către pace este doar sprijinirea misiunii Israelului, în niciun caz un apel la încetarea focului".

Proiectul de rezoluţie, subliniind "situaţia catastrofală din Fâşia Gaza", a cerut "o încetare imediată a focului umanitar". Textul foarte scurt a cerut, de asemenea, protecţia civililor, eliberarea "imediată şi necondiţionată" a tuturor ostaticilor şi "asigurarea accesului umanitar".

Făcând presiuni asupra membrilor Consiliului, Antonio Guterres şi-a justificat vineri dimineaţa invocarea articolului 99 subliniind încă o dată riscul "prăbuşirii totale a ordinii publice" în Fâşia Gaza.

De la începutul războiului, acesta este al cincilea proiect de rezoluţie respins de Consiliu.

"Inacţiunea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi vetourile statelor membre, în special ale Statelor Unite, le fac complice la masacrul în curs", a acuzat Medici fără Frontiere într-un comunicat de presă.

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a cerut vineri Consiliului de Securitate să pună capăt "războiului brutal" din Fâşia Gaza, unde peste 17.400 de palestinieni au fost ucişi în două luni de război cu Israelul."Solicităm Consiliului de Securitate, comunităţii internaţionale şi tuturor ţărilor din întreaga lume să pună capăt acestui război brutal şi să salveze Fâşia Gaza înainte de a fi prea târziu", a declarat biroul de presă al Hamas într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel