Data publicării:
SUA: România, principala sursă a traficului de persoane din Europa. Negrescu: Autorităţile ignoră complet problema
Departamentul de Stat al SUA a identificat ţara noastră drept principala sursă a traficului de persoane din Europa. Ce spune europarlamentarul Victor Negrescu.
În principal, se vorbeşte despre fete şi despre minori români care sunt exploataţi în ţări din Europa, prin metode subversive. Fetele sunt atrase, de fapt, în căsătorii capcană şi mai apoi obligate să se prostitueze. Copiii vulnerabili sunt recrutaţi direct din centrele de plasament. Departamentul de stat al SUA identifică exact zonele de unde se fac recrutările şi cine sunt aceste victime.
"Este o situaţie extrem de gravă şi, din păcate, autorităţile ignoră complet problema. Deşi specialiştii în domeniu au oferit deja o serie de soluţii în aşa fel încât să combatem acest fenomen care, evident, presupune, pe de-o parte, măsuri sociale, conectarea cu victimele, conectarea cu familiile, presupune să avem o evidență detaliată şi asupra tuturor acestor aspecte şi combaterea infracţionalităţii pentru că, de fapt, despre asta este vorba.
Atât statisticile Departamentului de Stat al SUA, cât şi statisticile europene arată foarte clar că, din păcate, România nu pare să aibă soluţii în materie. Subiectul este complet ignorat de către Guvernul României şi eu sper că vor realiza cât de important este să reacționeze pentru că acest lucru dăunează imaginii României, dăunează situaţiei persoanelor respective şi ne împiedicăm pe noi să avem acces în SUA fără vize, ceea ce ar putea să fie un lucru extrem de important pentru ţară şi, acum, este blocat şi din lipsă de reacţii în ceea ce înseamnă traficul de persoane", a spus Victor Negrescu, la Antena 3.
Ce spune premierul Florin Cîțu
"Departamentul de Stat al SUA a lansat în cursul zilei de ieri Raportul privind Traficul de Persoane pe anul 2021. După eforturile Guvernului de anul precedent, alături de societatea civilă, România rămâne pe Tier 2 Watch List. Adică se menține pe lista de supraveghere la nivel 2.
Problema traficului de persoane este o prioritate pentru Guvern. Avem soluții pe care le vom urmări și coordona integrat de la nivelul Cancelariei. Mă voi asigura că sincopele existente sunt rezolvate în cel mai scurt timp și eficient mod.
Vreau să le transmit tuturor românilor, dar și specialiștilor, că nicio suspiciune de exploatare nu trebuie ignorată și trebuie tratată cu maximă seriozitate. Traficul de persoane și exploatarea trebuie combătute în România. Este nevoie de un efort integrat din partea tuturor instituțiilor. Trebuie să ne asigurăm că nicio persoană vulnerabilă nu mai devine victimă", a transmis Florin Cîţu, astăzi, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News