Datele privind indicele preţurilor de consum, publicate marţi de Departamentul Muncii, arată că în luna martie comparativ cu luna februarie, preţurile au crescut cu 1,2%, cel mai mare salt înregistrat după luna septembrie 2005.
În ritm anual, preţurile de consum au înregistrat un salt de 8,5%, cea mai mare creştere în ritm anual de după luna decembrie 1981. În plus, este pentru a şasea lună consecutiv când preţurile de consum în SUA înregistrează un salt anual de peste 6%.
Preţurile la benzină au crescut cu 18,3% comparativ cu luna februarie
Departamentul Muncii a precizat că preţurile la benzină au crescut cu 18,3% comparativ cu luna februarie şi au fost responsabile pentru mai mult de jumătate din inflaţie.
Potrivit Asociaţiei Americane pentru Automobile (AAA), preţul mediu la benzină a atins un maxim istoric de 4,33 dolari galonul (un galon este echivalent cu 3,785 litri n.r.) în luna martie. Chiar dacă benzina a fost principalul factor care a stat la baza inflaţiei de luna trecută, preţurile la alimente şi servicii au avut şi ele o contribuţie importantă.
Rusia este al doilea mare exportator mondial de ţiţei. SUA au interzis importurile de petrol, gaze lichefiate, gaze naturale şi cărbune din Rusia ca parte a unui pachet mai amplu de sancţiuni impuse Moscovei după invadarea Ucrainei.
Creştere globală a preţurilor la alimente
Pe lângă scumpirea benzinei, războiul din Ucraina, care acum a intrat în cea de-a doua lună, a provocat şi o creştere globală a preţurilor la alimente deoarece Rusia şi Ucraina sunt mari exportatori de materii prime agricole precum grâu şi ulei de floarea soarelui. În luna martie, Banca Centrală a SUA a majorat dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, prima majorare a costului creditului din ultimii trei ani. Mulţi analişti cred că avansul inflaţiei va determina Fed să adopte o nouă majorare a costului creditului, de data aceasta cu 50 de puncte de bază, la reuniunea care va avea loc luna viitoare, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024