S-au uitat la o fotografie indecentă cu profesoara lor, iar acum suferă consecințele. Trei elevi din statul american Indiana au fost suspendați de către conducerea școlii unde învață, pentru că au privit poza în care profesoara lor apărea dezbrăcată.
Unul dintre cei trei elevi pedepsiți, Joshua Troutt, în vârstă de 13 ani, a declarat pentru KSDK că se juca împreună cu niște prieteni pe un iPad, în clasă, relatează stirileprotv.to.
Acesta a povestit că, la un moment dat, unul din ei a apăsat un buton, iar pe ecran a apărut o fotografie în care profesoara lor era dezbrăcată.
Din nefericire, conducerea școlii a aflat de acest incident și a hotărât să îi suspende pe cei trei elevi pentru fapta lor.
Toți cei trei elevi susțin însă că sunt nevinovați și că au primit o pedeapsă mult prea dură. "Nu e vina noastră că am văzut acea imagine. Nu am putut face nimic pentru a evita acest lucru. Ea este de vină că are astfel de poze pe iPhone-ul ei și sunt convins că tot ea a apăsat un buton pentru ca dispozitivul să se sincronizeze cu iPad-ul nostru și pentru a ne trimite acea poză", a declarat Joshua.
De altfel, și părinții elevilor sancționați s-au declarat revoltați de această decizie, drept pentru care intenționează să facă apel împotriva pedepsei date de conducerea școlii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui