SUA. Mike Pompeo, audiat la Senat. Cuvinte dure către Rusia. Promisiune pentru Trump
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Mike Pompeo
Mike Pompeo
Directorul CIA, Mike Pompeo, nominalizat la postul de şef al diplomaţiei americane, a declarat joi, în cursul audierii sale în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, că experienţa sa ca ofiţer al armatei americane staţionat în Germania Federală în timpul Războiului Rece i-a oferit o înţelegere unică asupra valorii diplomaţiei, relatează dpa. 

Mike Pompeo (54 de ani), care, dacă va fi confirmat în funcţie, îl va înlocui pe Rex Tillerson, şi-a afirmat intenţia de a îndeplini obiectivele preşedintelui Donald Trump mai degrabă prin diplomaţie decât pe cale militară. 

Pompeo a făcut referire la munca diplomatică la care a asistat de ambele părţi în timp ce activa ca ofiţer în prima linie a Războiului Rece. 'Ştiu că unii dintre dumneavoastră au citit o poveste cum că sunt un uliu, sunt un dur', a afirmat el în timpul audierii de confirmare. 'Nu există nimeni decât cineva care a servit în uniformă care să înţeleagă (mai bine) valoarea diplomaţiei, precum şi teroarea şi tragedia războiului', a arătat el. 

Dur cu Rusia

Mike Pompeo a avut cuvinte dure pentru Rusia, declarând comisiei senatoriale că actualele relaţii tensionate sunt 'cauzate de comportamentul rău al Rusiei'. El a mai amintit că strategia de securitate naţională a preşedintelui Trump 'a identificat Rusia drept un pericol pentru ţara noastră', viitorul secretar de stat subliniind că eforturile diplomatice cu Moscova trebuie să continue, dar că anii de 'politică lipsită de fermitate' faţă de această agresiune au luat sfârşit. 

Pompeo a dezvăluit că a fost audiat în ancheta procurorului special Robert Mueller cu privire la amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA. El a refuzat să ofere detalii, dar a afirmat că va coopera deplin cu investigaţia. 

Întrebat despre relaţia cu China, Pompeo a admis că aceasta 'prezintă, cu siguranţă, o provocare strategică' pentru SUA, şi că va încerca să găsească 'platforma corectă de cooperare cu Beijingul, pe baza unei viziuni americane şi democratice. El a exprimat de asemenea apreciere faţă de sprijinul Chinei în exercitarea de presiuni asupra Coreei de Nord, menţionând totuşi Beijingul că 'trebuie să facă mai mult'. 

Mike Pompeo, un critic acerb al acordului nuclear încheiat între Iran şi marile puteri în 2015, a susţinut că Teheranul 'a plătit un preţ prea mic pentru comportamentul său periculos', şi a insistat că SUA şi aliaţii lor trebuie să răspundă riscurilor pe termen lung ale ameninţării de proliferare. 

Obiectivul lui Trump

Senatorii l-au presat pe Pompeo să explice cum va acţiona pentru a atinge obiectivul lui Trump de 'rezolvare' a acordului până la 12 mai, când preşedintele trebuie să decidă dacă va certifica din nou această înţelegere. 'Îi voi recomanda preşedintelui să facem tot ce putem pentru a lucra cu aliaţii noştri pentru a ajunge la un rezultat mai bun şi la un acord mai bun. Chiar şi după 12 mai (...) mai este încă multă muncă diplomatică de făcut', a indicat el. 

În ce priveşte decizia lui Donald Trump ca SUA să iasă din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, Pompeo a declarat că împărtăşeşte poziţia preşedintelui. 'Acordul de la Paris a aşezat o povară exagerată asupra Statelor Unite ale Americii. Ar trebui să lucrăm pentru a găsi o platformă unde aceasta nu se întâmplă şi, când va veni momentul, vom fi parte a acelei discuţii şi vom reintra în acel acord', a afirmat el. 

Comisia pentru Relaţii Externe urmează să voteze în curând asupra nominalizării lui Mike Pompeo, după care aceasta va ajunge în plenul Senatului, unde se aşteaptă să obţină pragul necesar de 50 de voturi. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel