Data actualizării:
Data publicării:

SUA: Jeb Bush își lansează campania pentru Casa Albă

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Candidatul la învestitura republicană pentru Casa Albă în 2016, Jed Bush, pune capăt suspansului luni, când își lansează campania prezidențială.

Jeb Bush și-a început cariera politică în Florida, în calitate de guvernator în perioada 1999-2007, o experiență pe care intenționează să o fructifice pentru a se distinge de familia sa ilustră și pentru a-i convinge pe americani că merită să devină șef al statului. El explorează de șase luni posibilitatea unei candidaturi. El strânge fonduri, iar deplasările sale au devenit din ce în ce mai numeroase în state strategice pentru alegerile primare din 2016. 

"Rolul meu este acela de a fi cel mai bun candidat, de a-i convinge pe oameni că ideile îmi aparțin și că viitorul țării are nevoie de calitățile mele de lider", a declarat el sâmbătă pentru canalul NBC în Tallinn, Estonia, unde și-a încheiat turneul european care l-a condus la Berlin și Varșovia. "Discursul s-a încheiat", a spus el.

Educația se află pe primul loc în campania lui. Republicanul se laudă cu crearea unui program în Florida prin care li se oferă bonuri copiilor din familiile modeste pentru a le permite achitarea taxelor de școlarizare în școlile private.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel