Data publicării:

SUA își retrag diplomații din Cuba. Atacuri cu arme subsonice asupra oficialilor americani

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

SUA și-a retras mai mult de jumătate dintre diplomații din Havana și a suspendat acordarea de vize de rutină pentru Cuba. 

Decizia a fost luată în urma unor atacuri misterioase care au vizat chiar diplomații americani. Nu este un zvon, un înalt oficial al Departamentului American de Stat a făcut acest anunț, citat de AFP. 

Cetățenii americani sunt sfătuiți să evite Cuba. 

„Atât timp cât Guvernul din Cuba nu va putea asigura securitatea personalului guvernamental american din Cuba, Ambasada noastră va fi limitară la personalul indispensabil, pentru a minimaliza riscul de expunere”, a spus oficialul.

Potrivit sursei citate, douăzeci de diplomați americani au fost tratate de simptome care sugerează un atac cu arme subsonice. Atacul a vizat direct personalul diplomatic american din SUA. 

[citeste si]

Atacurile au fost anunțate încă din vară. Doi diplomați canadieni au prezentat aceleași simptome. 

FBI şi Serviciul de Securitate Diplomatică au demarat o anchetă privind incidentul. Primele informații arată că diplomaţii au fost atacaţi cu un dispozitiv avansat care poate transmite un sunet ce nu poate fi auzit de om, dar poate afecta grav auzul. Astfel de dispozitive ar fi fost lăsate în sau în apropiere de casele diplomaţilor.

Nu este clar dacă acestea au fost gândite ca o armă sau dacă au servit şi alt scop şi nici dacă au fost instalate de Cuba sau de o altă țară, fără ca Havana să fie la curent.

Locuinţele personalului diplomatic american sunt gestionate sau deţinute de Guvernul cubanez, care a subliniat, într-un comunicat, că Havana ”nu a permis niciodată şi nici nu va permite ca teritoriul cubanez să fie folosit pentru orice fel de acţiuni împotriva oficialilor diplomatici sau familiile lor, fără excepţie”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel