SUA au comunicat Greciei poziţia lor fermă referitoare la orice sprijin acordat petrolierului Adrian Darya 1
Statele Unite au comunicat guvernului grec "poziţia lor fermă" în privinţa sprijinirii petrolierului iranian care a pornit luni spre Grecia după ce autorităţile din Gibraltar au ridicat sechestrul aplicat pe 4 iulie, a declarat un oficial al Departamentului de Stat american, transmite Reuters.
Orice eforturi de a acorda asistenţă petrolierului ar putea fi considerate drept acordare de sprijin material unei organizaţii înscrise de SUA pe lista organizaţiilor teroriste, ceea ce ar putea avea consecinţe în privinţa imigraţiei şi potenţiale consecinţe infracţionale, conform sursei citate.
Conform sursei citate, Statele Unite au transmis guvernului grec, precum şi tuturor porturile din Marea Mediterană, "poziţia lor fermă" în privinţa acordării de facilităţi petrolierului iranian.
Petrolierul Grace 1, redenumit Adrian Darya 1, a părăsit duminică seara zona Gibraltarului. Conform datelor furnizate de sistemul de localizarea a navelor Refinitv, luni petrolierul iranian se îndrepta spre Kalamata, Grecia, unde este programat să sosească duminică.
Oficialul citat de Reuters a reiterat poziţia SUA, potrivit căreia cargoul iranian susţine Gărzile Revoluţionare Islamice prin transportarea de petrol în Siria.
În acelaşi timp, într-un interviu televizat acordat luni, secretarul de stat american Mike Pompeo a calificat drept regretabilă decizia prin care petrolierului i s-a permis să părăsească Gibraltarul.
"Este regretabil că s-a întâmplat asta", a declarat Pompeo pentru Fox News. Şeful diplomaţiei americane a adăugat că dacă Iranul reuşeşte să obţine profit de pe urma încărcăturii sale petroliere, atunci Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice va avea "mai mulţi bani, mai multă avere, mai multe resurse pentru a-şi continua campania de teroare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News