Data publicării:
SUA ar putea trimite trupe terestre în Irak - secretarul Apărării
Secretarul demisionar al Apărării, Chuck Hagel, a declarat într-un interviu pentru CNN că Statele Unite ar putea fi nevoite să trimită trupe terestre necombatante în Irak pentru a lupta cu Statul Islamic.
Hagel a spus că toate opțiunile rămân deschise în Irak, inclusiv dislocarea unor forțe terestre care, fără să se implice direct în luptă, vor ajuta la colectarea de informații (intelligence, in engl.) și localizarea țintelor Statului Islamic.
La sfârșitul lunii noiembrie, Chuck Hagel a demisionat din funcția de Secretar al Apărării, în care va rămâne până la numirea oficială a înlocuitorului său, Ashton Carter.
"Cred că ar putea cere o desfășurare viitoare a unora dintre trupele noastre... Dacă vom ajunge acolo sau nu, eu nu știu", a spus Hagel.
CIA, greșeală enormă: ISIS are proporții incredibile
În noiembrie, Obama a autorizat dislocarea a 1.500 de trupe în Irak, dublând prezența americană în statul controlat parțial de jihadiști. Potrivit explicațiilor oficiale, soldații au fost trimiși pentru a "consilia" forțele irakiene.
Comentariile lui Hagel reiterează afirmațiile generalului Martin Dempsey, comandantul Statului Major Interarme al SUA, în fața Congresului toamna trecută când a spus că trupele americane ar putea avea nevoie de un rol mai important la sol în Irak, notează Reuters.
O astfel de desfășurare s-ar adăuga celor 4.500 de trupe SUA deja angajate în formare și rol de consiliere în Irak.
Hagel a declarat de asemenea că a avut conflicte cu oficiali de la Casa Albă asupra eliberării prizonierilor din închisoarea americană de la Guantanamo în Cuba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News