Data publicării:

SUA anunţă organizarea unui summit în Bahrein privind siguranţa maritimă în Golf

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Bahrein va găzdui un summit privind securitatea maritimă, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, pe fondul intensificării tensiunilor cu Iranul în regiunea Golfului Persic, transmite dpa. 

Conferinţa reprezintă o continuare a unei întâlniri ministeriale consacrate Orientului Mijlociu, desfăşurată la Varşovia la începutul acestui an, care a fost percepută în mare măsură drept un efort concertat al Statelor Unite şi al aliaţilor săi de a izola Iranul, pe măsură ce Washingtonul îşi sporeşte presiunea asupra Teheranului.

Reprezentanţi din aproximativ 60 de state au participat la conferinţa de la Varşovia şi este de aşteptat ca aceştia să fie invitaţi şi la reuniunea ce va fi găzduită de Bahrein. 

Nu a fost anunţată deocamdată data la care va fi organizată conferinţa, care va aborda şi aspectul securităţii aviatice. 

Washingtonul a acuzat Teheranul că se află în spatele unei serii de atacuri recente asupra unor nave comerciale în apropierea Strâmtorii Hormuz.

Manama, capitala Bahreinului, a mai găzduit recent o reuniune internaţională, consacrată conflictului israeliano-palestinian. Aceasta a fost dedicată segmentului economic al unui plan de pace propus de consilierul şi ginerele preşedintelui SUA, Jared Kushner. Reuniunea, la care părţile implicate în conflict nu au participat, nu s-a soldat cu rezultate clare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel