SUA, aproape să retragă armele persoanelor considerate periculoase. Acord între senatori asupra unui cadru legislativ
Autor: Andrei Itu | Publicat pe: 12 iun 2022, 20:38
WhatsApp
SUA: Acord între senatori asupra unui cadru legislativ privind controlul armelor de foc - Foto Pexels
SUA: Acord între senatori asupra unui cadru legislativ privind controlul armelor de foc - Foto Pexels
Douăzeci de senatori americani, republicani şi democraţi, au anunţat duminică un acord asupra unui cadru legislativ privind folosirea armelor de foc, în contextul recentelor masacre care au şocat Statele Unite, relatează AFP şi Reuters.

'Planul nostru salvează vieţi, protejând totodată drepturile constituţionale ale americanilor care respectă legea', a precizat într-un comunicat grupul de senatori, condus de democratul Chris Murphy şi republicanul John Cornyn.

Măsurile prevăzute, ce necesită o majoritate calificată pentru a fi aprobate în Senat, cuprind între altele încurajarea statelor să retragă armele persoanelor considerate periculoase, cerinţa verificării mai riguroase a cumpărătorilor de arme sub 21 de ani, precum şi întărirea securităţii în şcoli şi programe finanţate la nivel federal consacrate sănătăţii mintale.

Reacția lui Biden

Preşedintele Joe Biden nu a întârziat să salute aceste 'progrese insuficiente, dar importante', apreciind că, dacă va fi adoptat, va fi actul legislativ 'cel mai important privind controlul armelor votat în ultimele decenii în Congres'.

Prezenţa a 10 senatori republicani între semnatarii comunicatului sugerează că proiectul are şanse reale să fie votat de Senat, dacă va fi aprobat de toţi cei 50 de senatori democraţi. Pentru ca un astfel de proiect de lege să treacă se cere o majoritate calificată de 60 de voturi senatoriale.

Miercuri, Camera reprezentanţilor a votat un text diferit privind controlul armelor, cu măsuri mai drastice, inclusiv interzicerea vânzării de arme semiautomate celor sub 21 de ani, acesta neavând însă şanse să fie adoptat de camera superioară a Congresului. Sâmbătă, zeci de mii de americani au ieşit în stradă în mai multe oraşe, inclusiv în capitala Washington, pentru cere 'oprirea masacrelor' cu arme de foc şi adoptarea de către legislativ de reforme pentru controlul acestor arme.

Citește și - Cazul din Texas. Un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii şi doi profesori

În dezbaterea care a precedat votul, democraţii au subliniat că aleşii americani trebuie să ia măsuri în faţa recentului val de masacre produse cu arme de foc, cum a fost cel din 24 mai de la o şcoală elementară din Uvalde, Texas, unde un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii şi doi profesori.

Liderul majorităţii, Steny Hoyer, a asigurat miercuri că, în pofida discuţiilor "fragile" dintre senatorii democraţi şi cei republicani, Camera reprezentanţilor va propune chiar joi un nou proiect de lege privind regimul armelor.

"Acest for nu trebuie să aştepte şi nu va mai aştepta să acţioneze", a insistat Hoyer, care a apreciat totodată că există "semne promiţătoare" din Senat privind posibilitatea unui acord bipartizan.

Când va fi supus la vot proiectul de lege



Proiectul ce ar urma să fie supus la vot joi de reprezentanţi vizează stabilirea unei aşa-zise proceduri "red flag" la nivelul instanţelor federale prin care să le poată fi confiscate de urgenţă armele unor persoane considerate periculoase.

Un sondaj realizat de Universitatea Quinnipiac a arătat miercuri că 74% dintre adulţii americani susţin majorarea vârstei de la care pot fi cumpărate arme la 21 de ani şi 83% sunt în favoarea unor măsuri ca procedurile "red flag".

În dezbaterea de miercuri, aleşii republicani au pledat pentru măsuri de "întărire" a şcolilor, cum ar fi creşterea finanţării pentru securitate sau asigurarea de gărzi înarmate, unii dintre ei cerând ca "şcolile să nu mai fie prezentate ca ţinte uşoare". Democraţii au respins acest argument invocând aparenta lipsă de acţiune din partea poliţiei în tragedia din Uvalde.

Încă un atac armat în SUA, de data asta în plină stradă. Bilanţul tragediei, 3 decese şi 11 răniţi

Ultimul atac armat din SUA a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Trei persoane au fost ucise şi 11 au fost rănite sâmbătă seară, într-un incident armat cu mai mulţi trăgători pe o stradă aglomerată din Philadelphia (nord-estul SUA), a anunţat poliţia, potrivit AFP.

"Paisprezece persoane, din câte ştim noi, au fost lovite de gloanţe şi spitalizate. Trei dintre aceste persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au fost declarate decedate după ce au ajuns la spitale cu multiple plăgi prin împuşcare", a declarat jurnaliştilor inspectorul D.F. Pace, de la poliţia din Philadelphia.

Inspectorul Pace a transmis presei locale că agenţii care au intervenit la faţa locului "au observat mai mulţi trăgători activi care au deschis focul asupra mulţimii" în zona South Street, o arteră foarte circulată din Philadelphia.

"Vă puteţi imagina că erau sute de oameni care se aflau pe South Street, ca în fiecare sfârşit de săptămână, când a avut loc acest incident armat", a spus inspectorul, care a adăugat că ofiţerii de poliţie au deschis focul asupra unuia dintre atacatori, dar nu se ştie dacă acesta a fost lovit. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?