SUA: Senatul american nu reuşeşte să blocheze vânzarea de arme către Arabia Saudită
Senatul american nu a reuşit luni să adune voturile necesare răsturnării vetoului la care a recurs preşedintele Donald Trump pentru a permite realizarea de vânzări de arme către Arabia Saudită şi alţi aliaţi ai SUA, informează AFP.
Preşedintele american a decis în mai să ocolească Congresul recurgând la o procedură de urgenţă pentru a impune vânzarea controversată de armament, în valoare de 8.1 miliarde de dolari, invocând ameninţarea din partea Iranului.
Republicanii şi democraţii din Congres s-au aliat atunci pentru a adopta mai multe rezoluţii destinate blocării acestor vânzări către Arabia Saudită şi alţi aliaţi, în special Emiratele Arabe Unite.
Mulţi membri ai Congresului s-au declarat oripilaţi de cazul asasinării anul trecut a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi de către agenţi ai propriului stat, precum şi de conflictul din Yemen, în care Arabia Saudită este implicată.
Săptămâna trecută preşedintele american Donald Trump s-a văzut nevoit să recurgă la dreptul de veto, pentru a treia oară de la asumarea funcţiei de şef al statului, pentru a se opune acestor rezoluţii care, în opinia sa, 'ar afecta relaţiile importante ale Statelor Unite cu aliaţii săi'. Luni, Senatul american, unde republicanii deţin majoritatea, nu a reuşit, aşa cum s-ar fi aşteptat, să întrunească cel 2/3 din totalul voturilor necesare răsturnării vetoul prezidenţial.
În opinia senatorului democrat Ben Cardin, prin ne-blocarea acestor vânzări, republicanii 'au renunţat la responsabilităţilor lor' de supraveghere a activităţii guvernamentale.
'Avem obligaţia atât legală cât şi morală de a ne asigura că armele americane nu sunt utilizate pentru reprimarea drepturilor omului sau comiterea de violenţe la adresa civililor nevinovaţi', a declarat senatorul democrat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News