Data publicării:

Studiu: Opt din zece copii români sunt traumatizaţi

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
copii traumatizati
copii traumatizati

Alegeri prezidentiale 2024

Românii nu se prea pricep să-şi crească odraslele, conform celui mai recent studiu al unei organizaţii nonguvernamentale. Opt din zece copii sunt traumatizaţi, iar cei mai mulţi nu au răni fizice, ci emoţionale.În primele trei luni ale lui 2011, aproape 3.000 de copiii au fost victimele unui abuz. Mai grav este că cei mai mulţi sunt agresaţi acasă, informează Antena 3. Specialiştii în creşterea copilului avertizează că opt din zece copii agresaţi dezvoltă o boală psihică. Autorităţie însă cred numai ce văd. Au reglementat agresiunea fizică, însă pe cea emoţională legea nu o ia în seamă. În aşteptarea unor măsuri clare, cazurile în care copiii sunt agresaţi se înmulţesc. Este şi povestea a patru suflete din Iaşi. După ce au aflat că părinţii i-ar putea trimite la cerşit, reprezentanţii Protecţiei Copilului au vrut să îi vadă pe copii, dar de două zile nu îi găsesc. Pentru aceeaşi faptă, doi români au fost condamnaţi la doi ani de închisoare. Acest lucru se întâmpla în 2010, însă la Londra.  La noi, unul din trei părinţi nu ştie nici măcar că este ilegal să îşi bată copilul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel