Studiu: Iarna îmbătrânește femeia cu cinci ani
Potrivit unui studiu realizat de experți ai companiei de cosmetice Adonia Organics, fiecare iarnă îşi pune amprenta în mod negativ asupra femeilor, îmbătrânindu-le cu aproximativ cinci ani.
Studiul efectuat de compania de cosmetice a durat un an, iar eșantionul a cuprins peste 5.000 de femei, cu vârste cuprinse între 27 şi 60 de ani.
Experții laboratoarelor din New York ale Adonia Organics au constatat că durata mică a zilei din timpul iernii accelerează procesul îmbătrânirii la femei din cauza lipsei luminii solare. Astfel, pielea devine mai palidă, iar pungile de sub ochi mai vizibile, susține Focus.
Datele din studiu certifică faptul că aproximativ 82% dintre reprezentantele sexului frumos cuprinse în eșantion au prezentat cearcăne pe perioada iernii, în timp ce doar 38% dintre ele doar în timpul verii au prezentat aceste semne.
Lipsa acută de vitamina D care se manifestă în timpul iernii, datorită cantității insuficiente de lumină solară, determină o degradare a sistemului imunitar la om, și, în special, la femei. Ca urmare, persoana simte o oboseală puternică, greu de depăşit, în zilele posomorâte, fără soare. De asemenea, și cantitatea de serotonină, sau ”hormonul fericirii” cum mai este cunoscut, secretat de organismul uman scade în aceste zile de iarnă.
”Mai multe studii ştiinţifice asociază lipsa vitaminelor D şi K apariţiei cearcănelor şi pungilor de sub ochi, mai ales pe fondul oboselii şi a unei imunităţi scăzute. Dacă măcar o dată femeile se confruntă cu o astfel de problemă, acesta proces este greu de oprit”, afirmă Mark Binette, preşedintele Adonia Organics şi unul din cercetătorii implicaţi în studiul respectiv.
Momentan, cercetătorii nu dețin cunoștințe despre metode de tratament pentru acest fenomen și recomandă tuturor să caute soluții pentru a beneficia de cât mai mult de soare pe perioada sezonului rece.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News