![Foto ilustrativ Pixabay Foto ilustrativ Pixabay](https://media.dcnews.ro/image/202112/w670/bebelus_pxb_19831200.jpg)
Printre factorii care au legătură cu schimbările raportului dintre fetele și băieții care se nasc într-o regiune se numără o serie de poluanți și indicatori de sărăcie, potrivit unui nou studiu publicat în revista Plos Computational Biology, scrie The Guardian.
Studiul a fost realizat pe jumătate din populația SUA și întreaga populație a Suediei și arată doar corelații între diferiți factori și procentajul de băieți și fete care se nasc într-o regiune. În cercetare nu se vorbește despre cauză și efect.
S-au folosit date despre 150 de milioane de oameni din SUA de-a lungul a opt ani și date despre 9 milioane de suedezi în decursul a trei decenii.
Indicatorii de sărăcie și indicatorii de stres, legați de schimbările semnificative din punct de vedere statistic
În urma examinării a peste 100 de factori posibili, s-a constatat, printre altele, că poluarea cu mercur, crom și aluminiu are legătură cu nașterea mai multor băieți într-o regiune.
De cealaltă parte, poluarea cu plumb se corelează cu proporția fetelor născute într-o regiune. Raportul dintre sexe a fost afectat și de apropierea de zone agricole, posibil din cauza expunerii mai mari la substanțele chimice din îngrășăminte.
De schimbările semnificative din punct de vedere statistic au fost legați și indicatori de sărăcie precum numărul mare de restaurante fast-food sau clădiri nelocuite, dar și indicatori de stres, incluzând aici și decesele provocate de accidente rutiere.
"Întrebarea este de ce se întâmplă acest lucru"
Andrey Rzhetsky de la Universitatea din Chicago, care a condus cercetarea, a declarat că "aceasta este o listă de *suspecți* care trebuie investigați și toți suspecții vin cu niște dovezi credibile, dar suntem foarte departe de o *condamnare*".
"Întrebarea este de ce se întâmplă acest lucru și există mulți posibili factori, cum ar fi stresul sau ceva din mediul înconjurător. E logic că proporția poate varia, deoarece fiziologia embrionilor de sex masculin nu este identică cu cea a embrionilor de sex feminin. Au componente hormonale diferite", a mai spus el.
Rzhetsky a precizat, făcând referire la miturile existente despre raportul dintre sexe și naștere, că "dacă te uiți la cercetările făcute până acum, vezi că tot ceea ce a fost testat pe date reale a fost făcut pe eșantioane relativ mici, riscând corelații false, iar unele afirmații nu sunt întemeiate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video