Data publicării:

Studiu covârșitor. 7 milioane de oameni au murit de foame în 2020

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite afirmă că va avea nevoie să strângă 6,8 miliarde de dolari în următoarele şase luni pentru evitarea foametei, în contextul crizei pandemice, transmite Reuters.  

Programul Alimentar Mondial, recompensat săptămâna trecută cu Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile de a preveni folosirea foametei ca armă de război şi conflict, dorește să strângă 6,8 miliarde de dolari pentru evitarea foametei în contextul pandemiei de COVID-19. Aceștia au precizat că au strâns până acum 1,6 miliarde de dolari.

'Trebuie să strângem mult mai mulţi bani pentru a fi siguri că vom evita foametea', a declarat directorul executiv al PAM, David Beasley, cu ocazia unei conferinţe organizate de FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie).

 

7 milioane de oameni au murit de foame

 

Potrivit lui Beaseley, 7 milioane de oameni au murit de foame în acest an, în care pandemia de COVID-19 a secerat alte un milion de vieţi. ”Dacă nu rezolvăm (pandemia) COVID, numărul de decese provocate de foamete ar putea fi de 3,4,5 ori mai mare”, a avertizat el. PAM, cu sediul la Roma, afirmă că acordă anual asistenţă unui număr de aproximativ 97 milioane de persoane din circa 88 de state, şi că, la nivel mondial, unul din nouă oameni nu dispune încă de suficientă hrană.

După o ameliorare timp de câteva decenii, foametea este din nou în creştere începând din 2016, alimentată de două flageluri: conflictele şi schimbările climatice. ”Dacă vă gândiţi la bogăţia de astăzi de pe Pământ, nu ar trebui să vedem un singur copil flămânzind sau murind de inaniţie”, a spus Beaseley, citat de Agerpres. În timpul pandemiei, PAM a trimis transporturi medicale în peste 120 de ţări şi a oferit servicii de transport pentru lucrătorii umanitari acolo unde nu erau disponibile zboruri comerciale. Agenţia, cea mai mare organizaţie umanitară mondială, este finanţată integral din donaţii. Prin PAM, 17,3 milioane de copii primesc zilnic o masă la şcoală, iar în 2019 au fost livrate 4,2 milioane de tone de alimente către regiuni şi ţări în nevoie, conform Publika.md.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel