Data publicării:

Studiu: 32% dintre români nu mai frecventează restaurantele din centrele comerciale

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Studiu: 32% dintre români nu mai frecventează restaurantele din centrele comerciale / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Studiu: 32% dintre români nu mai frecventează restaurantele din centrele comerciale / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Din cauza pandemiei de coronavirus, 32% dintre români nu mai frecventează restaurantele din centrele comerciale.

Obiceiurile de consum s-au schimbat semnificativ în ultimul an pe fondul pandemiei de COVID-19, influențând evoluția afacerilor din diverse zone de activitate. Dacă înainte de pandemie doar 7% dintre oameni susțineau că nu mergeau niciodată la restaurantele din centrele comerciale, astăzi procentul a crescut la 32%.

Studiul realizat de Reveal Marketing Research a scos la iveală faptul că 90% dintre români sunt de părere că industria HoReCa a fost afectată în mare și în foarte mare măsură de contextul pandemiei, acest lucru reflectându-se în frecventarea mai redusă a restaurantelor din mall.

Înainte de pandemie, 19% dintre români spuneau că le frecventau de 2-3 ori pe lună, iar acum 40% susțin că fac acest lucru mai degrabă o dată la câteva luni sau chiar mai rar. Atunci când merg la mall, în topul preferințelor românilor se numără restaurantele de tip fast-food (55%), restaurantele cu specific românesc (33%) și cafenelele (20%).

Cea mai importantă decizie de cumpărare de la restaurantele din centrele comercială este calitatea produselor, aceasta fiind menționată de către 54% dintre oameni. Pe locul al doilea s-au situat prețurile, pentru 41% dintre români. Totodată, un alt criteriu relevant este gradul în care sunt respectate măsurile de siguranță împotriva COVID-19 în aceste localuri, fiind amintite de către 32% dintre clienți.

Pe lângă aceste criterii, studiul a urmărit și impactul promoțiilor asupra loialității consumatorilor. Astfel, 40% dintre oameni afirmă că alternează cam aceleași reasturante în funcție de promoțiile pe care le au, în timp ce 25% spun că obișnuiesc să cumpere mereu de la același local, indiferent de promoții, potrivit BizBrașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel