Studenții și polițiștii din Rusia vor fi vaccinați împotriva COVID-19
Studenții și polițiștii ruși ar urma să fie vaccinați împotriva COVID-19.
Rusia a anunțat anterior că medicii și profesorii vor fi vaccinați cu Sputnik-V pentru că fac parte din categoriile de risc. Acum, autoritățile de la Moscova anunță că vor fi vaccinați și studenții și polițiștii, transmite Interfax.
„Vaccinarea prioritară împotriva COVID-19 este supusă următoarelor categorii: lucrătorii organizațiilor medicale (toți angajații), organizațiile educaționale, poliția, transportul public, comerțul, organismele de protecție socială, întreprinderile de catering și alte organizații a căror activitate este asociată cu contactul direct cu o mare numărul de persoane (hoteluri, coafori, curățătorie chimică, bănci, companii de securitate și altele. În plus, prioritate au studenții și persoanele supuse recrutării. ", se arată într-un document al Ministerului Sănătății din Rusia.
Amintim că Rusia este prima țară din lume în care a fost înregistrat un vaccin împotriva coronavirusul, fapt criticat de oficiali din mai multe țări. Sputnik-V nu a trecut prin toate fazele de testare, iar din acest motiv nu este considerat suficient de sigur. Totuși, în pofida avertizărilor, Rusia a început să producă la scară largă acest vaccin și să îi vaccineze pe cei care îl solicită, prioritate având persoanele care fac parte din categoriile enumerate mai sus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News