"Având în vedere că şi anul acesta s-au întrunit condiţiile necesare obţinerii acestui vin special, pentru recoltarea celor 10 hectare de Traminer roz, păstrate pentru a fi culese după nopţile geroase de la începutul iernii, au fost mobilizaţi 420 de oameni. (...). Este extrem de important ca întregul proces de recoltare să se desfăşoare cât se poate de rapid, întrucât una dintre cele mai importante condiţii este ca strugurii să ajungă îngheţaţi la presă, fiind zdrobiţi cât timp sunt încă îngheţaţi, lăsând un must siropos, extrem de concentrat şi de dulce", se arată într-un comunicat postat, joi seara, pe site-ul producătorului de vin din Alba, considerat unul din cei mai mari din ţară, și preluat de Agerpres.
Vinul de acest tip este unul competitiv pe piaţa internaţională, cel produs din recolta lui 2018 fiind distins cu medalie de aur la o competiţie organizată la Londra, unde a obţinut 96 de puncte.
"Eiswein Jidvei este un sortiment de vin desert care se obţine din struguri lăsaţi să îngheţe pe viţă, fiind culeşi iarna, doar în anii în care se întrunesc toate condiţiile necesare recoltării optime a acestora. În primul rând, strugurii trebuie să fie sănătoşi, neatinşi de niciun fel de boală sau de putregaiul nobil - modul de producere a vinurilor desert din struguri culeşi târziu la înnobilarea boabelor atinşi de putregaiul cenuşiu (Botrytis) este diferit. Temperatura este cea care impune cea de-a doua condiţie deopotrivă importantă. Strugurii pot fi culeşi doar după două sau trei zile consecutive de îngheţ, cu temperaturi situate între -7 şi -12 grade Celsius, temperaturi care trebuie să se menţină între aceleaşi limite şi în momentul recoltării", explică, în comunicat, producătorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații