Data publicării:

Stroe (MTS):Nu avem motive de îngrijorare pentru organizarea EURO2020 din cauza coronavirus

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunțat, luni, că nu sunt motive de îngrijorare privind organizarea la Bucureşti a Campionatului European de fotbal sau a Campionatului Mondial de handbal feminin Under 20 din cauza coronavirus.

'Nu cred că avem motive de îngrijorare pentru organizarea acestui Campionat Mondial de handbal U20, nici pentru EURO 2020 la fotbal. Avem o comunicare permanentă atât cu UEFA, cât şi cu Federaţia Internaţională de Handbal, cu Direcţia de Sănătate Publică a Uniunii Europene şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii... iar în acest moment nu este niciun motiv sau argument pentru relocarea, anularea sau amânarea acestor competiţii care vor avea loc în România. Nu pot să fac aprecieri despre o posibilă amânare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, sunt specialişti care pot evalua amploarea acestei epidemii. Dar în România sunt optimist, în momentul de faţă nu avem niciun fel de problemă în a organiza competiţii internaţionale precum EURO 2020, pentru că asta aşteaptă toată lumea', a menţionat Stroe.

Referitor la decizia Federaţiei Internaţionale de Haltere de a anula din cauza epidemiei de coronavirus Campionatele Mondiale de haltere Under 20, care trebuiau să aibă loc în perioada 14-21 martie la Bucureşti.

Să evităm situaţii nedorite

Ministrul a afirmat: 'Sunt măsuri care se iau tocmai ca să evităm situaţii nedorite. Pentru că aceste competiţii atrag mulţi spectatori şi participanţi, iar unii chiar din acele zone. Federaţia internaţională este până la urmă organizatoarea, cei de acolo iau aceste decizii şi nu vreau să fac aprecieri. Dar pot să spun că situaţia de aici este sub control, în deplină siguranţă... După cum vedeţi în România nu avem niciun fel de epidemie. Dar dacă dânşii socotesc că e mai bine să avem o măsură preventivă de genul acesta, asta este. Nu am discutat cu preşedintele Nicu Vlad... mi-ar fi plăcut să mă informeze şi pe mine despre această anulare, dar am aflat prin intermediul presei'. Campionatele Mondiale de haltere pentru juniori U20 de la Bucureşti, programate în perioada 14-21 martie, au fost anulate din cauza epidemiei de coronavirus, a anunţat, luni, Federaţia Internaţională de haltere pe site-ul său oficial. Campionatele Mondiale de handbal Feminin U20 vor avea loc în perioada 1-13 iulie, la Bucureşti, în Sala Polivalentă şi Sala Dinamo.

De asemenea, România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel