Streinu-Cercel, răbufnire după incendiul de la Constanța: Nu putem!
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Adrian Streinu-Cercel a vorbit, vineri seară, despre tragedia de la Constanța, acolo unde șapte pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2 au murit într-un incendiu care a cuprins secția ATI a Spitalului de Boli Infecțiose.

„Este o tristețe fără margini! În fața vieții și a bolii, suntem toți egali, mai ales într-o pandemie, când șansele umanității stau în solidaritate și nu în dezbinare”, a spus Adrian Streinu-Cercel, vineri seară, într-o intervenție la Antena 3. „Mă înclin cu tristețe în fața familiilor îndoliate, sunt alături de personalul medical și de salvatorii care au trecut prin această situație extremă. Ar trebui să ne vină mintea la cap și să avem de-a face cu niște oameni care sunt raționali, să avem niște măsuri, aceleași pentru toată lumea! Să nu schimbăm indicatorii de la o zi la alta, după cum ne place nouă, seara sau dimineața, în așa fel încât să asigurăm acestei populații din România o protecție civilă corespunzătoare pentru o problemă de sănătate publică, care se cheamă infecția cu SARS-CoV-2!”, a spus Adrian Streinu-Cercel. 

„Nu putem să venim cu niște cerințe de 2022, din punct de vedere a așa-zisei preveniri a incendiilor, pentru niște construcții care sunt făcute în anii 1960. Poate realizăm că acest lucru nu se poate. (...) Fraților, unde suntem?!”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel.

Două demiteri sunt anunțate de premierul Florin Cîțu după incendiul din Constanța

„Am luat astăzi două decizii. L-am sunat pe domnul primar al Constanței, Vergil Chițac, și i-am cerut să o demită din funcție pe doamna manager al Spitalului de Boli Infecțioase. În același timp, am semnat ordinul prin care l-am demis pe președintele ANMCS, care de când a intrat în funcție nu a mai făcut nicio evaluare. Era în atribuțiile sale să facă evaluări în ceea ce privește acreditările spitalelor din România, mai ales că la acest spital din Constanța avem mai multe nereguli pe care le-am descoperit în acest moment”, a spus Florin Cîțu.

Amintim că șapte oameni au murit, vineri, în incendiul din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Flăcările au izbucnit în secția ATI.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a venit cu explicații în contextul în care numărul de victime decedate în urma incendiului de la spitalul din Constanța a fost modificat: „Inițial, cei care au comunicat au greșit, spunând că șapte sunt în spital și doi după ce au fost relocați”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel