Streinu Cercel: Masca, OBLIGATORIE până în 2023
Medicul Adrian Streinu-Cercel a primit rapelul la vaccinul anti-COVID-19 duminică. Ce spune despre purtarea măștii.
"Nu mă doare, nu mă ustură. A doua zi s-ar putea să simţiţi unde a fost locul de injecţie şi atâta tot şi pe urmă să vă duceţi cu drag la a doua injecţie. E de aşteptat, evident, ca această a doua doză să întărească răspunsul şi să consolideze. Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus, dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri.
Măsurile de precauţie de până acum ar trebui menţinute şi chiar întărite, pentru ca aceste două elemente, imunizarea prin vaccinare, respectiv măsurile de protecţie, împreună, să ducă la reducerea circulaţiei foarte rapide a acestui virus în populaţie", a declarat Adrian Streinu-Cercel, după ce a primit rapelul la vaccinul anti COVID.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News