Strategia PNL-PSD la alegerile locale. Ciuvică: Așa cred că vor învinge USR-ul / video
Mugur Ciuvică are un sfat pentru PSD și PNL.
PNL și PSD ar trebui să aibă o anumită strategie pentru alegerile locale, spune președintele Grupului de Investigații Politice. Mugur Ciuvică a zis că ar trebui ca PSD și PNL să aibă candidați comuni la primăriile care acum sunt ale USR-ului.
„La alegerile locale este absolut de bun simț ca PSD-iștii să se înțeleagă cu PNL-iștii și să nu se concureze aiurea în locurile în care este clar că vor câștiga unii sau alții dintre ei. Ar trebui să încerce să-și împartă primăriile pe care nu le au, mă refer la primăriile care acum sunt ale USR-ului. Dacă se vor înțelege între ei ar trebui să pună câte un candidat comun din partea „alianței” PSD-PNL în locurile unde acum sunt USR-iștii”, a zis Mugur Ciuvică la emisiunea „Miercurea Neagră”.
Cât despre alegerile comasate, Mugur Ciuvică a spus: „Nu am nicio părere despre comasare. Mi se pare că discuția este exagerată în sensul în care fiecare trage pe partea lui. Normal că cei de la AUR și USR plâng, iar cei de la PSD și PNL zâmbesc, nici măcar nu râd. Comasarea în sine nu este nici rea, nici bună, este o formulă la un anumit moment. Comasarea din decembrie pare însă cam bizară. Să comasezi turul doi de la prezidențiale... cu parlamentarele... Este o ciudățenie”.
„În mod normal, poți să comasezi primul tur de la prezidențiale, așa se făcea până în 2004, cu parlamentarele. Dar ar trebuit să le pună pe 1 Decembrie... de Ziua Națională și probabil că este deranj. E și aiurea să pui alegerile de Ziua Națională. Cred că este problemă și cu prezența la vot și așa mai departe. Dacă ar fi pus primul tur pe 8 decembrie... ar fi ajuns cu al doilea tur la prezidențiale pe 22 decembrie, ceea ce iar este aiurea pentru că este Ajunul Crăciunului”, a mai zis Mugur Ciuvică.
Vedeți mai multe în cadrul emisiunii „Miercurea Neagră” de la DC News și DC News TV:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News