Data publicării:

Strategia folosită de Clotilde, explicată de Nicușor într-un cuvânt. De fapt, în două

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un profesor, Alfred Bulai, mi-a dat un sfat, pe care îl consider de neevitat în politică: nu căuta strategie acolo unde este doar prostie. 

Mișcări neașteptate, răsturnări spectaculoase, anularea tuturor calculelor hârtiei…cel mai adesea nu au în spate elaboratele scenarii ale consultanților de partid, ci sunt rodul întâmplării, al unor ranchiune personale, al vreunui cuvânt aruncat la nervi. Sau, așa cum spunea Bulai, sunt simple greșeli, făcute din pripeală și prostie.

Care să fie, totuși, explicația pentru guvernarea dezastru din București și mai ales pentru derapajele de la sectorul 1?

Două UAT-uri, cum ar scrie la prompter, conduse de un matematician și de o fiică de matematician, la rândul ei absolventă a unor înalte școli din Paris și masterandă la MIT, în America. Oameni care au candidat cu îndârjire la primărie, de două-trei ori, chiar. Iar, în deceniul de alergare în jurul terenului ar fi avut suficient timp să învețe administrație publică, astfel încât să nu se facă de râs atunci când intră în joc.

Și, atunci, cum au ajuns unul să crească și cealaltă să hrănească șobolani? Lipsa apei calde, gropile, blocajele din trafic, nici nu le mai amintim. Iar căpușele intră la riscuri auto-asumate, cât timp nu te obligă nimeni să faci un pas în jungla din Herăstrău.

Război cu Mafia, sau banc cu Bulă?

La început am crezut că e o mișcare de PR politic, adresată propriilor suporteri. Să vadă și să miroasă ravagiile războiului, să tremure de frig, dacă nu de frica bombardamentelor, să dea în gropile făcute de obuzele trase în lupta cu Mafia.

Sau, mi-am zis, poate oamenii pun în practică un banc cu Bulă. Cel în care Bulă se plânge că are o locuință cam mică și e sfătuit să ia în casă încă două rude vârstnice, și oaia și capra și gâsca etc. După ce i se spune că poate da afară gâsca i se va părea că locuiește într-o vilă din Beverly Hills. Așa și bucureștenii, se vor bucura, înainte de alegerile viitoare, că mai sunt câteva becuri chioare pe străzi și că picură ceva apă rece, după ce au stat atâta vreme cu gunoiul neridicat, spălați doar de ploi.

Dar nu, nu pare a fi așa. Am găsit în presa care i-a inventat pe cei doi un cuvânt care ar putea explica totul, care ar da o noimă mișcărilor haotice din cele două primării. Iar cuvântul, de fapt sintagma, este ” achiziții urgente”.  

Achiziții urgente, ca în pandemie

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, explica pentru publicul de dreapta, cum „va începe să rezolve” problema căpușelor și a șobolanilor. ”Există posibilitatea de a face achiziții urgente și cred că ne îndreptăm spre acestă soluție. Nu e o chestiune de durată, ci de zile. Eu vreau să cred că într-o săptămână va putea începe aplicarea de tratamente”, a spus Nicușor Dan în prima sa conferință de presă din acest an, adică pe 21 mai.

Că pe 21 iunie încă ne smulg șobolanii gunoiul din mână, înainte să ajungem cu acesta la colț, cum ne-a cerut doamna Clotilde, e doar un amănunt. Importante par a fi achizițiile. Adică, mai pe șleau, așa cum se schimbă oamenii celorlalți cu oamenii lor, așa trebuie alimentate și firmele lor, în locul firmelor celorlalți, cu bani de la bugetul local.

Știu că prefectul USR a spus că Nicușor și-a plasat apropiați în funcții fără concurs, am aflat că Armand și-a pus postacul să conducă o centrală electrică, dar nu, pe asta cu firmele aduse la ”cașcaval ” de urgență nu o cred. Oamenii noi în politică or mai avea slăbiciuni, mai greșesc și ei la numirile în funcții, dar nu se joacă atunci când e vorba de lege și de stat de drept. Deci, nu, nu pot să cred că vor întina nobilele idealuri ale luptei anticorupție.

Atunci, să fie totuși prostie? Îi las să aleagă pe cei care citesc, asta dacă nu au cum să-l întrebe pe profesorul Bulai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel