Data publicării:

Strada de C’Arte și un gând către generațiile tinere

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

S-a încheiat a XII-a ediție a Festivalului Strada de C’Arte organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, cu sprijinul Ministerului Culturii. Ediția din acest an a inclus peste 30 de evenimente, desfășurate sub sloganul 12 ani de cultură urbană.

„Vizitatorii s-au putut bucura de lansări de carte, expoziții, teatru, proiecții de film, ateliere pentru copii, concerte și diverse spectacole, la care s-au adăugat întâlniri cu scriitori, dezbateri ale specialiștilor, precum și tururi ghidate, prin intermediul cărora au descoperit istoria și arhitectura clădirii din centrul capitalei. Împletirea acestor tipuri de manifestări a condus la un număr-record de participanți, ceea ce a confirmat încă o dată că Strada de C’Arte a intrat deja în conștiința bucureștenilor, aceștia așteptând festivalul cu nerăbdare și încântare. stradadecarte.ro/jurnalul-festivalului-2023/

Încă de la prima ediție a acestui eveniment, inițiatoarea festivalului, Mireille Rădoi, a dorit crearea unui cadru prietenos și modern, cu activități variate, adaptate mai multor tipuri de public. Iată că și în al doisprezecelea an de festival, organizatorii s-au ținut de cuvânt și au depășit, practic, toate așteptările, lucru materializat prin prezența unor intelectuali remarcabili, precum Gabriel Gafița, Daniel Cristea-Enache, Călin-Andrei Mihăilescu, Liviu Brăteanu și mulți alții care au răspuns călduros invitației primite, prin calitatea manifestărilor, prin editurile prestigioase prezente la târgul de carte și, deosebit de important, prin numărul mare de participanți. De la copiii care s-au bucurat la atelierele inventive organizate de RUBIK School, la elevi ai Școlii Laude-Reut și continuând cu boboci ai Facultății de Drept sau absolvenți ai Academiei de Studii Economice, toți cei prezenți știm că sunt sau vor deveni curând prieteni ai cărților, ai Bibliotecii.”

George Mihăiță, prezent pe scena festivalului

„La festivalul din acest an, s-a înregistrat cu deosebită satisfacție prezența unor invitați din Sibiu, Iași, Tulcea, Brașov, Cluj sau Alba-Iulia, aspect care oferă dreptul de a vorbi deja despre un eveniment de anvergură națională.

Începând cu ediția a XI-a, a fost inițiat Premiul Strada de C’Arte dedicat personalităților semnificative din peisajul cultural românesc care, în același timp, s-au aflat aproape de festivalul nostru și de generațiile tinere. Astfel, anul trecut, premiul i-a fost acordat artistului plastic Mircia Dumitrescu, unul dintre cei mai dedicați profesori ai Universității de Arte din București, iar anul acesta distincția a ajuns la un actor extrem de îndrăgit de publicul de toate vârstele, un prieten dintotdeauna al adolescenților, prezent pe scena Străzii de C’Arte de nenumărate ori: George Mihăiță. ”

Gând către generațiile tinere

„Încercăm inclusiv pe această cale să înlesnim predarea ștafetei excelenței generațiilor mai tinere, pentru ca valoarea, profesionalismul, admirația pentru cultură să rămână intactă în conștiința celor care vor veni. Ne dorim să nu rămânem doar instituții ale trecutului. Vrem să apropiem tinerele generații de cultura urbană, de toate artele, de lectură, iar maratonul variat de la ediția a XII-a a festivalului Strada de C’Arte a dovedit încă o dată reușita noastră de a combina eficient manifestări de înaltă ținută academică, susținute de profesioniști, cu acțiuni dedicate tinerilor și copiilor, într-un cadru atractiv, pentru ca audiența diversificată să ajungă să fie alcătuită din prieteni fideli ai bibliotecii, ai lecturii, ai culturii”, a declarat Mireille Rădoi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel