Data actualizării:
Data publicării:

Stopul cardiac este diferit de atacul de cord. Principalele cauze

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Pexels / Stopul cardiac este diferit de atacul de cord. Principalele cauze
Pexels / Stopul cardiac este diferit de atacul de cord. Principalele cauze

Stopul cardiac poate fi întâlnit și la tineri, asemenea fotbalistului Christian Eriksen. Cauzele în cazul său sunt încă investigate. 

În cazul fotbalistului danez Christian Eriksen medicii nu s-au putut pronunța asupra cauzei care a dus la stopul cardiac. Christian Eriksen a căzut pe teren la meciul Danemarca - Finlanda. Acesta a părăsit terenul pe targa paramedicilor viu și în condiție stabilă, scrie BBC

„Un bărbat de 29 de ani lupta pentru viața sa. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat”, a spus profesorul cardiolog  Sanjay Sharma, șeful comitetului pe probleme cardiace al Asociației de Fotbal. 

Cauzele cele mai întâlnite ale stopului cardiac sunt aritmiile cardiace, informează Fundația de Cardiologie din Marea Britanie. Alte cauze sunt cardiopatiile, o afecțiune ce influențează dimensiunea mușchiului, densitatea acestuia sau forma și de cele mai multe ori este moștenită. Următoarea cauză enumerată este miocardita acută sau inflamația mușchiului cardiac. 

Investigații medicale obligatorii în Marea Britanie

Eriksen va trece prin mai multe investigații care să determine cauza principală care a dus la nefericitul incident ce a avut loc pe terenul de fotbal. Aceste teste sunt obligatorii în Marea Britanie și se fac din 2 în 2 ani, între vârsta de 16 ani și 25 de ani. 

„Aceste afecțiuni nu pot fi diagnosticate întotdeauna în adolescență și în tinerețe. Primele manifestări apar în jur de 25-30 de ani”, spune profesorul Sharma.  

În cazul fotbaliștilor problemele cardiace pot apărea de la mijlocul meciului, cel mai probabil din cauza unei afecțiuni ale inimii ce s-a instalat de curând. Momentul diagnosticării unei astfel de afecțiuni este esențial pentru tratamentul necesar. În unele cazuri, efectele unei afecțiuni cardiace pot deveni ireversibile. 

Un stop cardiac apare în momentul în care inima se oprește din pomparea sângelui prin corp. Creierul este privat de oxigen, ceea ce duce la stări de inconștiență și leșin. Este diferit de atacul de cord când sângele nu mai ajunge la inimă. 

Caz similar

Eriksen nu este singurul care a suferit un stop cardiac pe teren. În 2012, Fabrice Muamba s-a prăbușit pe teren, iar inima sa s-a oprit pentru 78 de minute. 

Stopurile cardiace se pot întâmpla oricui, oricând, fără vreun simptom premergător. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel