Stolojan recomandă Guvernului Ponta rectificarea bugetului pe 2012
Guvernul Ponta trebuie să trimită cât mai repede în Parlament un nou proiect de rectificare bugetară pe 2012, întrucât PIB-ul pe anul 2011 a fost cu 30 de miliarde de lei mai mare decât cel avut în vedere când a fost elaborat proiectul de buget pentru anul în curs, a declarat, luni, la sediul PDL, eurodeputatul Theodor Stolojan.
“Guvernul trebuie să iasă cât mai repede şi să trimită către dezbaterea Parlamentului un nou proiect al bugetului pe anul 2012. Unul dintre motivele pentru care actualul buget nu mai corespunde cu realităţile economice din România este acela că PIB pe anul 2011 a fost mai mare cu circa 30 miliarde de lei decât cel avut în vedere în momentul în care s-a elaborat proiect de buget pe anul 2012, prin urmare PIB-ul pe 2012 este mai mare cu circa 30 de miliarde de lei faţă de cel avut în vedere la elaborarea acestui buget”, a declarat Theodor Stolojan.
Eurodeputatul democrat-liberal afirmă că cifrele economice reale sunt diferite față de cele pe care a fost fundamentat bugetul pe 2012.
“De asemenea, avem un program de convergenţă care vorbeşte deja despre alte cifre economice decât cele pe care a fost fundamentat bugetul de stat, ca să nu mai discutăm că suntem deja la un alt curs al leul faţă de euro, decât cel avut în vedere la fundamentarea bugetului pe anul 2012”, a adăugat eurodeputatul PDL.
Întrebat cum pot fi folosite cele 30 miliarde de lei, Stolojan a răspuns că “ întâi trebuie văzut cât din aceşti 30 miliarde lei pot fi atrase la buget”. “Aceasta este marea necunoscută pe care o avem şi care trebuie rezolvată prin această rectificare a bugetului pe 2012. După aceea, sigur ne putem gândi ce anume trebuie făcut”, a mai arătat Stolojan, amintind de “acel plus de cheltuieli” generat de restituirea CASS către pensionari.
"Este necesar ca guvernul să iasă cât mai repede cu acest proiect de rectificare, sau cu un nou proiect de buget pe 2012 - cum vreţi să îi spuneţi ca procedură parlamentară, să-l prezinte Parlamentului imediat, în luna iunie, pentru a intra în dezbatere, astfel încât să poată fi aprobat potrivit Legii responsabilităţii fiscale", a conchis eurodeputatul PDL.
Totodată, Theodor Stolojan, a mai afirmat luni că Florin Georgescu este singura lui speranţă ca acest Guvern să "nu o ia razna" în ce priveşte politicile economice şi fiscale.
"Domnul Florin Georgescu este un om foarte bun profesionist şi este singura mea speranţă în ce priveşte că acest Guvern nu o ia razna, în ce priveşte politicile economice şi fiscale. Dar să nu uităm că acest Guvern este condus de domnul Ponta, care este un PSD-ist", a precizat Theodor Stolojan.
Acesta a criticat declaraţiile pe care unii miniştrii ai Cabinetul, dar şi premierul Ponta le-au făcut în ultima perioadă, declaraţii care, în opinia sa, au dus la semnale din zona financiară şi la deprecierea leului în raport cu euro. "Sper că această vorbărie fără rost a unui ministru sau altul să învingă raţiunea şi să nu pierdem ceea ce am obţinut cu greu", a adăugat Stolojan.
"Pentru restabilirea credibilităţii României pe pieţele valutare", premierul Ponta ar trebui să-şi pună miniştrii la "un curs foarte rapid de pregătire profesională, pentru a-şi pune în concordanţă activitatea lor cu ceea ce România are nevoie şi s-a angajat prin programele cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană", a mai afirmat Theodor Stolojan, apreciind că atât funcţia de premier, cât şi cea de ministru sunt "job-uri profesionale".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News