Data publicării:

Stolojan: Ponta și Antonescu, nevoiți să coabiteze instituțional cu Băsescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
stolo
stolo

Europarlamentarul PDL Teodor Stolojan a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că preluarea funcției de șef al statului de către Traian Băsescu reprezintă o ”speranță de mai bine” pentru credibilitatea României, dar și că premierul Victor Ponta și președintele interimar Crin Antonescu vor fi nevoiți să coabiteze instituțional cu președintele Băsescu.

În opinia democrat-liberalului Teodor Stolojan, de revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni se leagă viitorul României.

“Eu mă aștept ca președintele Traian Băsescu să se întorcă luni la președinție pentru că este speranța de mai bine în ce privește credibilitatea României și de credibilitatea României se leagă foarte multe lucruri care țin de resursele de investiții, de costurile resurselor pe care România le poate atrage”, a susținut pedelistul, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul PDL.

Întrebat dacă premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu vor putea coabita, democrat – liberalul a răspuns că “foarte bine”. “Nu vă luați după exagerările domnilor Antonescu și Ponta care sunt orbiți, evident, de eșecul demersului lor politic și care nu au niciun temei. De ce să nu coabiteze? Astea sunt exagerări ale domnului Ponta, ale domnului Antonescu. Vor fi nevoiți să coabiteze instituțional”, a precizat Teodor Stolojan, care “nici nu vrea să se gândească” la faptul că Parlamentul ar putea să nu accepte decizia Curții Constituționale.

Teodor Stolojan a prezentat și cele patru concluzii referitoare la guvernarea Ponta-Antonescu, sprijinită de USL

”În primul rând, rectificarea bugetară reflectă deteriorarea situației economice a României, și contribuie, din păcate, la această deteriorare în continuare”, a afirmat Stolojan, după care a continuat cu prezentarea celorlalte trei concluzii.

”Pentru restul intervalului, până la sfârșitul anului, nu există nicio speranță de redresare economică, dimpotrivă, ar trebui să ne pregătim pentru mai rău. În al treile rând, pe termen mediu si lung, Romania începe să devină candidatul ideal pentru ceea ce economiștii denumesc capcana țărilor cu venit mediu, adică o țară blocată pentru o perioadă lungă de timp în această grupă, incapabilă să depășească această frontieră și să intre in grupa țărilor dezvoltate”, a menționat democrat-liberalul, care a acuzat ulterior și criticile aduse de premier și de către președintele interimar, referitoare la bugetul anului 2012.

”Retorica găunoasă a lui Ponta și Antonescu, cu privire la bugetul țării, care a fost aprobat la sfârșitul anul trecut, ca anti-social, mai mult,criminal, nu ne ajută deloc,  ci înrăutățește situația Românie”, a mai spus Teodor Stolojan, duminică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel