Data publicării:

Stimularea metabolismului. Topul celor mai eficiente alimente

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Mulți dintre noi ne confruntăm cu un metabolism lent, și anume arderile sunt mai puțin intense decât în mod normal. Andreea Sava, de la Antena 3, îți prezintă primul lucru pe care îl poți face pentru a stimula procesele metabolice, și anume consumarea anumitor alimente.

1. Ceai verde

Ceaiul verde este o sursă importantă de antioxidanți dar și de catehine, despre care există mai multe studii că stimulează procesele metabolice. De asemenea, polifenolii stimulează termogeneza organismului (procesul de generare de căldură), lucru care se face cu un consum suplimentar de calorii.

2. Alimente cu grăsimi bune

Grăsimile saturate și grăsimile trans încetinesc rata metabolică și duc la rezistență la insulină. 

3. Fructe și legume organice

Adică cele crescute fără pesticide. Alimentele procesate și cele non-organice conțin chimicale care pot interfera cu procesele metabolice.

4. Ardei iuți

Măresc procesul de termogeneză al organismului despre care am explicat că se traduce într-un consum mai mare de calorii. Intensifică procesele metabolice și induc senzația de sațietate.

5. Cafea

Băută cu măsură, cafeaua și alte băuturi care conțin cofeină intensifică metabolismul prin stimularea sistemului nervos central. Atenție, însă, excesul produce efectul contrar.

6. Alimente bogate în proteine

Organismul depune un efort mai mare pentru descompunerea proteinelor deci consumă mai multă energie iar rata de absorbție a nutrienților e mai mare. Ele, însă, trebuie să provină din surse sănătoase.

7. Fasole

Conține o cantitate mare de fibre solubile care ajută tranzitul intestinal și reduc nivelul colesterolului rău. În plus, are multă vitamina Bm esențială pentru procesele metabolice.

8. Alimente bogate în fier

Fierul este mineralul-cheie pentru transportarea oxigenului spre țesuturi. Alimente bogate în fier: scoici, stridii, midii, semințe de dovleac, carne de miel sau de vită, linte.

9. Alimente bogate în magneziu

Numeroase studii arată că magneziul este folosit în aproximativ 300 de reacții biochimice ale organismului, în special în cele din funcționarea inimii, mușchilor și sistemului nervos. Așadar, un aport ridicat de magneziu va intensifica și arderile. Îl luați din legume verzi precum spanac, boabe de soia sau spanac.

10. Alimente bogate în fibre

Adică legume și produse din cereale integrale. Fibrele favorizează tranzitul intestinal deci stimulează procesele metabolice.

Vezi mai multe informații AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel