Comisia pentru Afaceri Europene din Camera Deputaţilor a avizat favorabil, cu unanimitate de voturi proiectul de lege iniţiat de Guvern, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii înregistrat cu PL-x nr. 88/2014.
„În şedinţa de marţi, Comisia pentru Afaceri Europene şi-a arătat susţinerea unanimă faţă de adoptarea unui proiect foarte important pentru IMM-urile din România. Proiectul are o relevanţă deosebită pentru transpunerea documentului programatic al UE, Small Business Act”, a declarat secretarul comisiei, Ana Birchall.
„Iniţiativa Guvernului este pozitivă şi dorită de IMM-urile din România. În cadrul dezbaterilor, Comisia a hotărât să avizeze favorabil proiectul de lege cu amendamente. Am hotărât, împreună cu colegele şi colegii din comisie, ca pentru implementarea mai eficientă a „Small Business Act” să acordăm o prioritate la finanţare, programelor microintreprinderilor destinate produselor ecologice sau care aparțin afacerilor de mediu și produselor sau serviciilor inovative. În ceea ce priveşte spre exemplu produsele ecologice, ştim cu toţii că România are un potenţial foarte mare în acest sector, din păcate încă neexploatat”, a mai spus Ana Birchall.
În continuare, secretarul Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților a susținut că “Este foarte bine că proiectele de lege iniţiate de Guvern se bucură de susţinere în cadrul Comisiei pentru Afaceri Europene, mai ales când vorbim de proiecte cu un impact pozitiv asupra mediului de afaceri în general şi asupra sectorului IMM-urilor în particular”.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, PL-x nr. 88/2014 a fost adoptat de Senat în şedinţa din 24.02.2014. Comisia pentru Afaceri Europene a emis un aviz favorabil pentru proiectul de lege în data de 11.03.2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”