Dr. Anca Oltean e medic primar ortodont, specializarea estetică dento-facială și are experiență în domeniu de 16 ani. Este primul medic român și singurul admis ca membru titular în cadrul WSLO (World Society of Lingual Orthodontics) si ESLO (European Society of Lingual Orthodontics), două dintre cele mai prestigioase societăți de ortodonție linguală din lume.
Impactul tratamentului ortodontic în definirea imaginii personale
„Nu este niciun dubiu asupra faptului că problemele ivite în alinierea danturii influențează imaginea persoanei afectată, atât fizic, cât și psihologic. Mai ales că un zâmbet frumos este foarte important în cadrul interacțiunilor sociale, cu precădere în prezent, odată cu dezvoltarea exponențială a social-media (facebook, instagram, tiktiok etc.).
Omenii de știință afirmă că defectele danturii sunt percepute de ochiul uman în mai puțin de o secundă. Mai mult decât atât, oamenii care au un zâmbet frumos au tendința de a fi considerați de ceilalți mai inteligenți, mai bine plătiți și mai prietenoși. Este adevărat că nu trebuie niciodată să judecăm după aparențe, dar o facem. Cu toate acestea, aspectul general al feței, incluzând zâmbetul, spune foarte multe despre statutul social și gradul de încredere în sine al unei persoane”, explică medicul.
Copiii cu probleme dentare, victimele bullying-ului
Mai mult, medicul atrage atenția asupra unui alt fenomen prin care copiii cu probleme dentare pot trece: Bullying-ul.
„Efectele psihologice ale disfuncționalităților constatate la nivelul dezvoltării danturii și care se reflectă într-un aspect mai puțin plăcut al acesteia, afectează imaginea personală și stima de sine, fiind cel mai vizibile la pubertate și adolescență, perioade în care omul se descoperă pe sine în raport cu ceilalți și își stabilește direcțiile generale de dezvoltare în viață. Trebuie să recunoaștem faptul că fenomenul bullying-ului este prezent în mediul școlar și că foarte mulți copii suferă din cauza lui. Dinții strâmbi sau mușcătura defectuoasă se numără printre defectele care pot determina un comportament de excludere din partea grupului social.
De multe ori, părinții care se prezintă la medicul specialist cu copilul lor, pentru rezolvarea problemelor de această natură, reclamă astfel de comportamente din partea colegilor de clasă sau al grupului de cunoscuți. De cele mai multe ori, stima și încrederea în sine sunt cele mai afectate”, arată dr. Anca Oltean.
Potrivit medicului, problemele dentare pot sta la baza depresiilor. Acestea putând fi cauza unei stime de sine scăzute.
„Numeroase studii au demonstrat faptul că un nivel scăzut al stimei de sine poate conduce la dezvoltarea unor probleme mentale sau la depresie. Persoanele care au probleme în dezvoltarea armonioasă a dinților au tendința să-și ascundă zâmbetul sau să și-l reprime prin diverse metode, ceea ce duce la pierderea încrederii în sine și la evitarea interacțiunilor sociale, de teama respingerii din partea celorlalți”.
Citește mai departe pe spectacola.ro>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol