Fratele Steriu, compensaţie pentru UNPR. Cum s-a strecurat un pesedist la MAE
Ion Alexandru Steriu, actual membru PSD şi fost candidat la europarlamentare, în 2009, este noul secretar general adjunct al MAE, ocupând această funcţie prin detaşare. Decizia premierului în acest sens a fost publicată săptămâna trecută.
MAE a precizat, la solicitarea Mediafax, că Ion Alexandru Steriu a fost detaşat din Ministerul Sănătăţii, fără a preciza însă motivele care au determinat oportunitatea acestei măsuri.
Cum de a fost posibil ca un pesedist să fie avansat într-o poziţie importantă la MAE, în plină campanie de epurare a şefilor de altă culoare politică? Desigur, a primat competenţa şi nu faptul că Ion Steriu este fratele lui Valeriu Steriu, primul deputat de la vârful PSD care a demisionat din partid, pe 18 ianuarie, pentru a se alătura lui Gabriel Oprea.
Din datele publice, Ion Steriu nu este, la rândul său, înscris în UNPR, iar MAE a refuzat să ofere alte informaţii despre Ion Alexandru Steriu, precizând că problema nu este de competenţa Ministerului. Prin acest semnal Externele anunţă că decizia s-a luat la un nivel superior, adică la cancelaria premierului. Deci, afacerea ţine de negocierile cu independenţii. Valeriu Steriu spera într-o funcţie de ministru al Agriculturii, dar PDL a reţinut pentru un parlamentar portocaliu aceast minister. Numirea lui Steriu jr. ar putea fi o compensaţie pentru dezamăgirea UNPR. Steriu a devenit astfel adjunctul secretarului general Robert Cazanciuc care este, la rândul său, venit la MAE cu detaşare în timpul ministrului Cristian Diaconescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News