Traian Băsescu nu ar trebui judecat la Brașov, în cazul Blejnar, ci direct la Strasbourg, împreună cu complicii săi din PPE. Stenogramele din dosarul ”Motorina” pot fi devastatoare, mai ales pe plan extern, pentru publicul informat, scârbit de mascarada popularilor europeni. Acestea demonstrează  că Merkel, Barroso, Rumpuy, Reding sunt un grup de șmecheri, plecați la furat de Putere în codrul birocrației bruxeleze, unii care întorc votul cetățenilor, în timp ce îi fac din vorbe. De ce? Fiindcă vor acoperi încălcarea flagrantă a Constituției și a regulilor economiei de piață, deoarece a făcut-o unul din gașcă.

Altfel, ce ar fi fost la gura lor: independența instituțiilor, economia de piață, proceduri, domnia legii și a statului de drept, separația puterilor...Ia luați-o voi mai ușor cu pianul pe scări! Priviți un pic stenograma discuției Băsescu-Blejnar. Admitem că președintele dorea binele țării, era preocupat de datoriile unei firme etc, nu de reglări de conturi cu Dinu Patriciu. Pot chiar să recunosc, așa, ca spectator, din afara jocului, că mi-aș dori ca statul român să preia controlul Rompetrol. Dar unde sunt procedurile? După cum spun alde Barroso, poporul poate pierde, nu oamenii sunt importanți, ci procedurile. Statul, atunci, de ce trebuie să câștige prin jocuri de culise? Tratează statul lui Băsescu în mod egal companiile, investitorii? În dosarul Blejnar se vede că președintele coordonează instituții (chipurile) independente, intervenind în dispute comerciale. Avem siguranța că nu a făcut-o și în alte cazuri, în scandaluri politice, sau în afaceri de partid? La cine să se uite, de acum, firmele din România: la Consiliul Concurenței sau la președinție? Șeful de la Concurență, ăla cu care dorea să colaboreze Blejnar, fusese numit chiar de Băsescu. Dacă la Chirițoiu se putea interveni, de ce nu s-o fi putut la Zegrean, de exemplu?

Până vineri, 19 octombrie, se discuta despre procurorii, judecătorii, intelectualii sau zapcii lui Băsescu. De la publicarea stenogramelor, există o dovadă. Dacă stenograma apărea în iulie, nu văd pe unde mai scoteau cămașa judecătorii de la CCR, sau apărătorii lui Băsescu din PPE. Acum, așa cum spuneam, vor face urechea toacă. Dar scandalul nu se va stinge. Sunt posibile acțiuni împotriva statului român, în justiția europeană, ale companiilor care au pierdut la Consiliul Concurenței. Evident, pot fi reclamații la comisariatul european pentru concurență. Firmele de telefonie mobilă, companiile petroliere sau farmaceutice pot contesta un sistem viciat de ingerințe politice exercitate de la cel mai înalt nivel.

Oricând dorește, Parlamentul are la dispoziție un nou motiv de suspendare. Traian Băsescu nu deținea nicio pârghie instituțională pentru a controla ANAF. Blejnar nu avea de ce să-i raporteze președintelui, ci era obligat să îl informeze pe ministrul de Finanțe. Președintele a luat, din nou, locul premierului, ieșind din rolul său de arbitru, constituțional. În CSAT, președintele putea stabili direcția: să facem în așa fel încât statul să recupereze mai mult de la Rompetrol. Coordonarea ministerelor e treaba guvernului, iar Consiliul Concurenței tocmai de aceea e condus de un independent, pentru a fi arbitru, nu jucător.

De altfel, mai există niște stenograme care pot constitui motiv de suspendare. Înregistrarea discuțiilor cu președintele Georgiei, cele cu lacrimile,  sau a nesfârșitelor speculații din presă despre coabitare. Simpla presupunere că președintele și premierul trebuie să coabiteze este neconstituțională. Coabitarea ar presupune că ei aparțin unor forțe politice aflate în conflict, fiind obligați să coopereze instituțional...Dar Constituția presupune, înainte de asta, că președintele renunță la calitatea de membru de partid, este deasupra partidelor și devine reprezentantul tuturor românilor, inclusiv al celor înscriși în formațiunea din care face parte premierul. Dacă vorbim de coabitare, ne referim la încălcarea Constituției, adică la partizanatul politic al președintelui.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News