Data publicării:
Ștefan Bănică, în lacrimi pe scenă. Pentru prima dată împreună. Este emoționant
Ștefan Bănică Jr. a cântat pe scena Sălii Palatului cu lacrimi în ochi. Iată de ce și cine a reușit să-l emoționeze pe artist.
Niciun Crăciun nu trece fără concertele lui Ștefan Bănică de la Sala Palatului, iar artistul reușește ca an de an, să-și surprindă fanii în cel mai plăcut mod cu putință și cu cele mai emoționante momente.
Ei bine, anul asta, momentele emoționante au început chiar din prima seară, iar Ștefan Bănică a avut un duet în premieră pe scena de la Sala Palatului.
Îndrăgitul artist a cântat pentru prima dată cu fiul său, Radu Ştefan Bănică, în vârstă de 16 ani, spre surprinderea și emoția publicului care nu a încetat să aplaude. Cei doi au ales să interpreteze piesa „Doar o dată-i Crăciunul".
Imaginea de familie de la finalul momentului celor doi
Ștefan Bănică Jr. și Radu Ștefan Bănică au purtat costume asortate, de culoare roșie, iar la finalul duetului, pe ecranul din spatele scenei a fost proiectată o imagine cu Ștefan Bănică, tatăl artistului, astfel că portretul de familie a fost întregit.
Fiul lui Ștefan Bănică Jr. este atras de actorie și a debutat pe scena Teatrului de Comedie din Capitală în piesa „Totul în grădină". Radu a apărut și în videoclipul piesei „Până la cer", lansată recent de tatăl său, în care joacă rolul tatălui său în adolescență, cu care seamănă foarte bine.
Ce a spus Ștefan Bănică pe scenă
"Nici nu am conștientizat că în 18 ani, familia mea de acasă se va mări considerabil și eu o să ajung capra cu.... Băiatul meu cel mare Radu Ștefan este de aceeași vârstă cu concertul de Crăciun. Practic, au crescut împreună, în fiecare an cu alte vise, cu alte speranțe și cu alte nevoi. Eu, eu nu am avut șansa să cânt alături de tatăl meu pe o scenă ca asta. Nu, dar am acum bucuria unică să o împart cu fiul meu. Prima lui apariție pe scenă"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News