Data actualizării:
Data publicării:

STEAUA, evoluție cu STEMA NOUĂ și sub denumirea de FCSB în retur

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Chiar dacă a ajuns la un acord cu Armata, Steaua va evolua în returul Ligii 1 sub denumirea de "FCSB" și cu stema nouă, inaugurată la amicalul cu Borussia Dortmund.

Vezi și: Acord între Steaua și MApN pentru stemă

Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a explicat motivele pentru care s-a luat această decizie.

"Ultima discuţie pe care am avut-o, la care s-a implicat inclusiv Ministerul, a fost una deschisă şi cu disponibilitate de ambele părţi. Armata este o instituţie a statului, care trebuie să respecte anumite protocoale. Este nevoie să se facă o evaluare a mărcii, iar aceasta ne va fi trimisă nouă şi abia atunci vom putea discuta despre asta", a declarat oficialul stelist, la DigiSport.

"Până ca acea evaluare să se facă, vor trece mai multe luni. Au fost două variante. Fie să facem un contract până la evaluare şi să discutăm din nou ,după, sau să nu facem niciun contract şi să avem discuţia după evaluare", a continuat Valeriu Argăseală.

Conducerea roş-albaştrilor a ales a doua variantă, astfel că președintele Stelei a precizat că, "în retur, aproape sigur, vom juca cu sigla cea nouă şi cu denumirea de FCSB".

Citește și: Steaua a pierdut meciul cu Borussia. Cum arată noua stemă - Foto

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel