Data publicării:

Steaua va câștiga campionatul al treilea an consecutiv. Patru argumente care susțin această teorie

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Evoluția Stelei din a 13-a etapă a campionatului intern, parcursul de până acum al echipei lui Costel Gâlcă, dar și victoria cu 3-0 împotriva lui Dinamo au dus la patru argumente potrivit cărora echipa din Ghencea va câștiga din nou trofeul.

ProSport a analizat situația Stelei, iar concluziile le puteţi citi mai jos, întărite cu părerile oamenilor de fotbal. Astfel, dacă nu se întâmplă ceva ieşit din comun, la finalul sezonului 2014/2015, Steaua Bucureşti îşi va trece în palmares cel de-al treilea titlu consecutiv şi al 26-lea din istorie.

1. Stabilitatea financiară, plusul important al Stelei

În ultimii ani clubul din Ghencea este un adevărat exemplu din acest punct de vedere. Chiar dacă nu îşi atinge nici pe departe potenţialul în ceea ce priveşte generarea de venituri - vezi hibele mari la capitolul "vânzarea" şi gestionarea capitalului uriaş de imagine - Steaua a reuşit să atingă o reţetă financiară fără precedent pentru fotbalul românesc. Sezonul trecut a fost încheiat cu încasări totale de aproape 40 de milioane de euro, sumă de patru ori mai mare decât bugetul anual mărturisit chiar de către şefii clubului. Sigur, principala sursă de venituri a fost UEFA, for care a răsplătit Steaua cu 17,4 milioane de euro pentru parcursul din Liga Campionilor. Chiar dacă a avut cheltuieli importante şi a fost nevoită să plătească circa 15 milioane de euro drept taxe pentru 2012 şi 2013, conducerea campioanei a găsit un echilibru prin care a reuşit să îşi ţină jucătorii plătiţi în limitele regulamentului.

"Noi suntem pe primul loc în campionat şi pentru că suntem echipa cea mai stabilă din punct de vedere financiar, lucru care contează foarte mult".

Helmut Duckadam, preşedinte de onoare Steaua

2. Campionatul se câştigă cu lotul, nu cu primul "11"

Valoarea lotului Stelei este de 42,9 milioane de euro. Chiar dacă au un caracter orientativ, sumele avansate de site-ul transfermarkt.com în ceea ce priveşte valoarea totală a loturilor echipelor din Liga I ne ajută să ne facem o părere asupra a ceea ce înseamnă valoarea loturilor. Pentru că, aşa cum toţi specialiştii în fotbal susţin, un campionat este câştigat de echipa cu cel mai puternic lot, mai ales atunci când clubul este implicat în mai multe competiţii. Din acest punct de vedere, Costel Gâlcă este un privilegiat. Steaua a arătat în acest sezon că poate juca în patru competiţii cu succes: conduce Liga I, conduce grupa din Europa League, s-a calificat în sferturile Cupei şi ale Cupei Ligii. 

"Steaua are un lot mult mai valoros decât celelalte contracandidate. Fotbaliştii au arătat că au valoare şi în acest moment domină fotbalul românesc."

Mihai Teja, antrenorul naţionalei de tineret a României

3. Fanii: numărul lor, dar şi aportul financiar pe care îl aduc

Circa patru milioane de euro au intrat în conturile clubului ca urmare a vânzării biletelor în sezonul trecut, peste 90% din sumă fiind rezultată din vânzările de la partidele din Liga Campionilor, grupe şi preliminarii. Suma totală strânsă a fost suficient de mare pentru a acoperi întregul buget de salarii.

Citește și: STEAUA- DINAMO. Scor final 3-0. DINAMO, umilită pe Arena Națională 

4. Gestionarea implicării în mai multe competiţii

Participarea în fiecare sezon în Europa League sau în Liga Campionilor oferă o experienţă valoroasă, atu care nu poate fi dobândit în alt mod. În acest sezon, toate rivalele Stelei au eşuat pe parcurs în încercarea de a scoate capul în Europa. 

"Steaua are multă experienţă şi ştie cum să gestioneze astfel de momente. Chiar dacă nu practică un fotbal foarte bun, poate exploata unele şanse şi câştigă. E o echipă cu experienţă mare."

Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel