Steaua-Dinamo: Ștefan Barboianu, distrus de o teribilă veste, titular în derbyul României
Vice-căpitanul lui Dinamo, Ștefan Barboianu, a primit o veste teribilă cu doar câteva ore înainte de derbyul României, disputat vineri seară, în care echipa sa a jucat contra Stelei: fiul său, născut prematur, s-a stins din viață.
Cu câteva ore înainte de fluierul de început al derbyului Steaua-Dinamo, Ștefan Barboianu a primit o veste șocantă. Medicii Spitalului de Urgență, acolo unde soția sa era internată de mai multe zile, l-au anunțat că fiul său, născut prematur, a decedat, scrie cancan.ro.
Cu toate astea, fotbalistul a găsit puterea să joace în acest meci, fiind chiar titular în echipa Dinamo.
Alina Barboianu, soția fotbalistului, a avut mari probleme cu sarcina și a fost nevoită să nască prematur marți după-amiază. Medicii au sperat că vor reuși să amâne cu încă o lună intervenția chirurgicală, pentru ca micuțul să aibă mai multe șanse de supraviețuire, însă după doar cinci luni de sarcină au operat-o pe soția lui Barboianu.
Dinamovistul a sperat până în ultimul moment într-o minune, însă, din păcate, micuțul a decedat ieri.
Citește și STEAUA- DINAMO. Scor final 3-0. DINAMO, umilită pe Arena Națională
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News