Statutul judecătorilor şi procurorilor, vot final la Senat. Ce se schimbă
Senatul a adoptat marţi, cu 79 de voturi pentru şi 26 împotrivă, în calitate de Cameră decizională, modificările la Statutul judecătorilor şi procurorilor, lege reexaminată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.
Robert Cazanciuc, reprezentantul Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, a precizat că 11 articole din cadrul proiectului de modificare a legii 303 au trebuit puse în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
"Practic, sunt 11 articole, mare parte dintre ele, din punctul nostru de vedere, mai degrabă de natură tehnică. Cele mai importante sunt în articolul 3, şi anume faptul că, la propunerea PSD am făcut mai clar textul, în sensul că procurorii numiţi de preşedintele României se bucură de stabilitate şi de asemenea am încercat să facem o definiţie, credem noi, în acord cu decizia CCR, cu privire la ceea ce înseamnă eroare judiciară, un text care din punctul nostru de vedere corespunde exact exigenţelor Curţii", a declarat el.
Senatorul USR Vlad Alexandrescu a propus retrimiterea iniţiativei legislative la comisia specială, pentru a aştepta avizul Comisiei de la Veneţia. Solicitarea sa nu a fost susţinută de către majoritate.
"Practic, este o iniţiativă legislativă care reaşează statutul procurorilor şi judecătorilor în ţara noastră. Deci, priveşte întreaga arhitectură a sistemului judecătoresc. Dorim şi credem că e normal să aşteptăm acest aviz al Comisiei de la Veneţia", a spus el.
Şedinţă fulger, de 10 minute
George Dircă (USR) a reproşat faptul că raportul de adoptate a legii a fost elaborat marţi "într-o şedinţă fulger" care a ţinut doar zece minute, adăugând că raportul a fost o "demonstraţie de lipsă de transparenţă şi de dezbatere reală" a modificărilor operate în urma deciziei CCR.
"Se ignoră sistematic şi neproductiv amendamentele venite din partea partenerilor noştri europeni, punându-se la îndoială însăşi credibilitatea respectării angajamentelor la care România este parte şi şi le-a asumat prin tratatele semnate. Mai mult decât atât, ignorăm vocile a peste o mie de magistraţi care au anunţat că există ambiguităţi şi neclarităţi în lege, ce pot fi exploatate în sensul în care justiţia şi independenţa ei să fie afectate. (...) Întreaga procedură prin care legile justiţiei au fost modificate s-a desfăşurat sub o falsă dezbatere, în care argumentele opoziţiei şi ale asociaţiilor profesionale au fost ignorate în totalitate", a declarat el.
Eugen Pîrvulescu (PNL) a anunţat la rândul său că liberalii nu susţin modificările aduse la Statutul judecătorilor şi procurorilor.
Cu bocancii în Justiţie
"Asumaţi-mă dvs. ceea ce faceţi, intraţi cu bocancii în Justiţie şi în toate legile din România, faceţi lucrul acesta, votaţi mai departe ceea ce nu este legal. Colegii noştri v-au cerut să dezbatem mai clar, să ne uităm mai atent, să vedem ce şi cum. Aşadar, noi nu suntem de acord şi vom vota împotrivă", a spus el.
Robert Cazanciuc a subliniat faptul că în dezbaterile de la nivelul comisiei speciale nu a fost respins niciun amendament şi că este vorba despre modificări de natură tehnică.
"Domnul senator Dircă spunea că aşteptăm nişte amendamente propuse de nu ştiu cine, de undeva din afară. Sigur, lucrurile sunt politice aici în plen, numai că în comisia specială oamenii au înţeles foarte clar că noi nu avem de făcut decât să punem în acord textul legii 303 cu deciziile Curţii. Ca dovadă că astăzi raportul de admitere este fără amendamente respinse. Adică nimeni din comisia specială nu a venit cu ceva rezonabil care să nu fi fost acceptat. Orice propunere rezonabilă de punere în acord a textului legii cu decizia CCR a fost acceptată, pentru că toţi am înţeles că cele zece articole din 303 sunt puse în acord cu decizia CCR. Nu este nimic care să afecteze într-un fel sau altul buna funcţionarea a sistemului judiciar, ci din contră. Sunt chestiuni de natură tehnică cerute de toată lumea", a spus el.
Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Mariana Moţ a declarat că Guvernul susţine propunerile din cadrul proiectului de modificare a legii 303/2004.
Redefinirea erorii judiciare
Comisia specială pentru legile Justiţiei a adoptat marţi modificările la Statutul judecătorilor şi procurorilor, lege reexaminată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, cea mai importantă schimbare fiind definiţia erorii judiciare.
"A fost înlocuită sintagma "încălcarea flagrantă" cu "încălcarea evidentă" şi "gravă". Toată această definiţie este preluată din cele două decizii ale CCR. Am vrut să fim cât mai aproape de ce ne-au cerut judecătorii constituţionali încât această ultimă definiţie a erorii judiciare să nu mai poată avea vreo hibă ca cineva să o conteste", a explicat Florin Iordache, preşedinte al comisiei.
Anterior, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 181 de voturi "pentru", 74 - "împotrivă" şi 5 abţineri, actul normativ
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News