Data publicării:

Statutul aleşilor locali. CCR, decizie după sesizarea lui Iohannis

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Curtea Constituţională a României a admis parţial, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificările aduse Legii privind Statutul aleşilor locali. 

Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, judecătorii constituţionali au admis, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi au constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 2 (cu referire la art. 75 alin. 1) din Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali sunt neconstituţionale. CCR a considerat că este neconstituţională modificarea prin care se introduce o nouă sancţiune disciplinară pentru consilierii locali şi judeţeni, respectiv cea a diminuării indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum şase luni şi prin care s-ar putea înlocui răspunderea penală. 

Iohannis a trimis legea la CCR pe 1 august

Pe de altă parte, CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 1 (cu referire la art. 57) şi pct. 2 (cu referire la art. 75 alin. 2) din Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 

Pe 1 august, Klaus Iohannis a trimis la CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. "Prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie", spunea şeful statului în sesizarea adresată CCR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel