Data publicării:
STATISTICĂ. Câte accidente aeriene s-au înregistrat anul trecut
Numărul total al accidentelor aeriene a continuat să scadă în 2016, însă numărul accidentelor care s-au soldat cu decese a fost mai mare anul trecut.
Un număr de 65 de accidente aeriene au avut loc anul trecut, comparativ cu 68 de accidente în 2015, arată un raport al asociaţiei internaţionale de profil, IATA.
Chiar dacă numărul total al accidentelor aeriene a fost în scădere anul trecut faţă de anul anterior, în schimb a crescut numărul accidentelor fatale. Astfel, în 2016, au avut loc 10 accidente aeriene fatale, faţă de patru în anul anterior. Acestea s-au soldat cu decesul a 268 de persoane, în creştere comparativ cu 136 de decese în 2015.
"Am făcut un pas înapoi cu privire la unii parametri, faţă de performanţele excepţionale din 2015. Cu toate acestea, zborul este în continuare cea mai sigură formă de călătorie pe distanţe luni", a explicat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac, într-un comunicat de presă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News